Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Joe Biden, explicații privind dezbaterea ratată dintre el și Donald Trump

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 3 iulie 2024 Etichete: , ,

Joe Biden a explicat că prestația sa nesatisfăcătoare în dezbaterea de joi cu Donald Trump a fost cauzată de oboseala acumulată din călătoriile internaționale recente. În iunie, Biden a vizitat Franța și Italia, informează AFP, citată de Agerpres. „Nu am urmat sfaturile consilierilor mei”, a recunoscut Biden.

Președintele american a admis că nu a fost o idee prea bună să călătorească intens cu puțin timp înainte de confruntare, afirmând că acest lucru l-a făcut să fie „aproape adormit pe scenă” în timpul unei întâlniri cu donatori democrați lângă Washington.

„Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat Biden. „Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai spus democratul de 81 de ani, la cinci zile după dezbaterea în timpul căreia el a apărut aproape confuz şi uneori complet pierdut în faţa predecesorului său republican, cu care trebuie să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidenţiale.

Până acum, susținătorii lui Joe Biden au justificat prestația sa nesatisfăcătoare spunând că a avut „o seară proastă” și că suferă de o „răceală” care îi afectează vorbirea. Această dezbatere dezastruoasă a generat panică în tabăra democrată, unde unii încep să pună sub semnul întrebării capacitățile lui Biden și viitorul candidaturii sale.

Președintele american a fost în Franța între 5 și 9 iunie, pentru a participa la festivitățile de aniversare a Debarcării din Normandia și la o vizită de stat. În ziua sosirii, după o noapte de călătorie, a rămas la hotel toată ziua. Ulterior, între 12 și 14 iunie, a fost în Italia pentru un summit G7, iar apoi a mers direct la un eveniment de campanie în California. După aceste deplasări, Biden s-a retras timp de șase zile pentru a se pregăti.

foto: Captură video / CNN

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW