🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale

Desființarea Secției Speciale este necesară, însă procurorii care iau achitări în dosarele magistraților pe care îi trimit în judecată ar trebui verificați de Inspecția Judiciară. O spune președintele Judecătoriei Sectorului 5, într-un interviu în exclusivitate pentru Main News. Judecătorul Aurelian Murgoci critică Ministerul Justiției pentru propunerea potrivit căreia membrii CSM ar urma să lucreze în sesiuni și susține că i s-ar ”părea foarte interesantă o discuţie despre pensiile foştilor angajaţi ai serviciilor de informaţii.”

Main News (MN): Pentru început, cum apreciați modificările propuse la legile Justiției? Sunt ele necesare?

Aurelian Murgoci (AM): Modificările aduse legilor justiţiei în ultimii ani au stârnit numeroase controverse şi nemulţumiri, iar forma pe care legile respective o au la acest moment nu este cea mai dorită de corpul magistraţilor, ceea ce înseamnă că anumite modificări erau necesare. Nu aş zice că era necesară chiar o rescriere integrală a legilor, dar unele prevederi legislative trebuie modificate, abrogate sau, din contră, chiar introduse în corpul acestor acte normative. Am în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale, care impun o intervenţie legislativă rapidă în ceea ce priveşte examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari ori procedura transferului judecătorilor şi procurorilor. În plus, trebuia rezolvată problema duratei studiilor de 4 ani la Institutul Naţional al Magistraturii. Prin urmare, da, era necesară o intervenţie legislativă.

Desființarea Secției Speciale

MN: Punctual, se impune desființarea Secției Speciale? Cum apreciați susținerile potrivit cărora măsura ar duce la ”noi abuzuri”, în ciuda faptului că aceste presupuse abuzuri nu au fost, până acum, dovedite?

AM: Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este un subiect delicat, care a scindat magistratura. Din punct de vedere statistic, cei mai mulţi magistraţi, inclusiv cei mai mulţi judecători, doresc desfiinţarea acestei Secţii. În spaţiul public au existat numeroase manipulări în sensul că judecătorii doresc menţinerea Secţiei, dar realitatea statistică este una certă: judecătorii, în marea lor majoritate, doresc ca această Secţie să nu mai existe. În scopul menţinerii sau desfiinţării Secţiei s-au creat tabere divergente în magistratură şi din partea ambelor tabere au apărut în spaţiul public discursuri care nu ne fac cinste. În general, judecătorii sunt oameni care ţin la părerile şi idealurile lor şi poate de aici au apărut tot felul de opinii exagerate. Cei care au solicitat menţinerea Secţiei au invocat o apocalipsă a abuzurilor care ar urma dacă Secţia s-ar desfiinţa, în timp ce aceia care au solicitat desfiinţarea Secţiei au invocat pretinse abuzuri ori măcar atitudini subiective, pe lângă lege, ale acestei structuri de parchet. La un moment dat s-a trâmbiţat în spaţiul public şi faptul că judecătorii instanţei supreme doresc, în majoritate, menţinerea Secţiei, deşi părerea judecătorilor instanţei supreme mă interesează, cel puţin pe mine, atunci când vine vorba despre jurisprudenţă, nu despre organizarea judiciară.

De asemenea, impresia mea este că s-a creat o scindare între părerile judecătorilor tineri, de la baza sistemului judiciar, care sunt şi cei mai mulţi judecători din sistem şi care doresc într-o proporţie covârşitoare desfiinţarea Secţiei, şi părerile judecătorilor cu mai multă experienţă în sistem, aflaţi la instanţe superioare, dar semnificativ mai puţin numeroşi, care doresc într-o proporţie importanţă menţinerea Secţiei.

Eu cred că trebuie avut în vedere că au existat judecători trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, suspendaţi din funcţie o perioadă lungă de timp şi apoi achitaţi definitiv. În acelaşi timp, un asemenea palmares ruşinos nu am remarcat la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Totuşi, aşa cum am auzit mulţi judecători spunând, existenţa unei structuri specializate de parchet care să îi vizeze strict pe magistraţi creează impresia în rândul publicului larg că judecătorii au probleme serioase cu legea, care impun crearea unui parchet paralel, special pentru ei. De asemenea, existenţa Secţiei Speciale, la cum este concepută acum, relevă mai degrabă dificultăţile majore de funcţionare a acesteia, din cauza personalului redus şi din cauza faptului că trebuie să ancheteze fapte de pe întreg teritoriul ţării, fără a avea structuri specializate în mai multe zone ale ţării. Or, decât să menţinem o unitate de parchet care, obiectiv vorbind, nu are capacitatea de a funcţiona la parametri normali, ar fi mai util să se creeze mecanisme suplimentare de protejare a magistraţilor, care să împiedice orice abuz din partea unui parchet de drept comun ori din partea unui parchet specializat în infracţiuni de corupţie.

Un mecanism de protecţie efectivă a magistraţilor este acela de a nu se mai dispune suspendarea lor din funcţie până la condamnarea în primă instanţă sau în apel, cu excepţia situaţiei în care magistraţii sunt arestaţi preventiv sau la domiciliu. De asemenea, procurorii care trimit în judecată magistraţi şi apoi se aleg cu o achitare ar trebui să treacă măcar printr-o verificare prealabilă din partea Inspecţiei Judiciare, pentru a se identifica dacă trimiterea în judecată a fost una serioasă sau dacă a avut ca scop şicanarea magistratului ori scoaterea temporară a acestuia din sistem.

Dacă asemenea mecanisme efective de protecţie ar exista, chiar nu s-ar mai putea susţine că este necesară o Secţie de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Şi, desigur, ar trebui ca defilarea magistraţilor în cătuşe, în faţa presei, pentru PR-ul unor şefi, să nu mai existe vreodată. Ne pretindem un stat civilizat, prin urmare să ne comportăm civilizat, fără spectacol şi fără circ, ci cu respectarea strictă a prezumţiei de nevinovăţie.

”CSM în sesiuni, idee dăunătoare”

MN: Sunt modificări importante propuse și cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Cum apreciați activitatea în sesiuni și cum vedeți modul în care ministrul Justiției vrea să fie aleși membrii CSM?

AM: Sunt un susţinător al ideii conform căreia membrii CSM trebuie aleşi de toţi judecătorii, iar nu pe grade de jurisdicţie. Apreciez că o asemenea modalitate de alegere a membrilor CSM ar face fiecare dintre membrii CSM să se aplece cu mai multă atenţie asupra nevoilor judecătorilor de la toate gradele de jurisdicţie, iar nu doar asupra nevoilor judecătorilor de la gradul de jurisdicţie de la care provin. În plus, o asemenea modalitate de organizare a alegerilor ar crea un CSM cu adevărat reprezentativ, deoarece el ar deveni expresia voinţei magistraturii în ansamblul său. La acest moment, cei mai mulţi judecători din sistem, cei aflaţi la nivel de judecătorie, au dreptul să aleagă doar doi membri în Consiliul Superior al Magistraturii, iar cei mai puţini judecători din sistem, cei de la curţile de apel şi de la instanţa supremă, au dreptul să aleagă cinci membri ai Consiliului, la care se adaugă şi preşedintele instanţei supreme, membru de drept. În această manieră, vocea majorităţii devine inevitabil voce minoritară, ceea ce nu relevă un minim de logică pentru mine personal.

Nu vreau să se înţeleagă din ceea ce spun că reprezentanţii tribunalelor şi curţilor de apel din Consiliul Superior al Magistraturii nu au sprijinit instanţele de la baza sistemului judiciar. Din contră, aş fi ipocrit să formulez o asemenea afirmaţie. Dar vreau şi eu, judecător de judecătorie, să am un cuvânt de spus cu privire la componenţa de ansamblu a Secţiei pentru Judecători a Consiliului, iar nu doar cu privire la doi membri ai acestei Secţii. De altfel, personal cred că dacă membrii Secţiei pentru Judecători ar fi aleşi de toţi judecătorii din ţară, atunci ar fi aleşi acei membri care împărtăşesc idealurile majorităţii judecătorilor şi poate în această manieră s-ar crea un Consiliu mai unit. Dacă idealurile majorităţii judecătorilor sunt sau nu cele mai potrivite pentru un viitor bun al magistraturii este mai puţin relevant, pe de o parte deoarece noi, judecătorii, vrem un CSM unit, fără divergenţe profunde între membrii acestuia, iar pe de altă parte deoarece în orice sistem democratic părerea majorităţii este cea care contează, oricât de bună sau mai puţin bună ar fi.

În schimb, în ceea ce priveşte ideea funcţionării Consiliului în sesiuni ordinare şi extraordinare, cu consecinţa exercitării de atribuţii jurisdicţionale de către membrii Consiliului, la instanţele de la care provin, aceasta mi se pare dăunătoare pentru sistemul judiciar. Cei care au redactat o asemenea propunere nu au o viziune foarte clară asupra muncii pe care o presupune funcţia de membru CSM. Nu mă consider nici eu vreun expert în domeniu, dar am urmărit activitatea membrilor CSM şi am constatat că aceştia au de gestionat un număr impresionant de probleme, iar timpul nu le permite, efectiv, să desfăşoare şi alte activităţi. În plus, foarte multe probleme sunt urgente, stringente, trebuie rezolvate de pe o zi pe alta, ceea ce nu s-ar putea realiza dacă membrii CSM ar activa şi la instanţe. Interesul nostru, al judecătorilor, este acela ca CSM-ul să ne rezolve problemele cu promptitudine, iar nu să îi urmărim pe membrii CSM cum soluţionează dosare. Opinia ministrului justiţiei conform căreia membrii CSM ar fi mai aproape de realităţile sistemului dacă ar lucra la instanţe în continuare nu are în vedere faptul că membrii CSM ţin legătura cu judecătorii din teritoriu, prin diverse medii de comunicare, şi ştiu foarte bine cu ce probleme se confruntă fiecare instanţă. Numărul poate mic de probleme soluţionate nu are nicio legătură cu faptul că membrii CSM nu activează în instanţe, ci cu divergenţele din interiorul Consiliului.

MN: Cum vedeți poziția transmisă de CSM ca urmare a publicării propunerilor? Considerați că, raportat la momentul punerii proiectelor în dezbatere publică, justiția este folosită în scop electoral, cum sugerează CSM?

AM: CSM-ul a avut o poziţie, e rolul său să reacţioneze când se pune în discuţie viitorul sistemului judiciar. Problema e că ministrul justiţiei anunţase deja că proiectele pe care le propune vor fi supuse unor ample consultări, cu implicarea tuturor actorilor relevanţi, inclusiv a Consiliului Superior al Magistraturii, prin urmare îngrijorarea manifestată de Consiliu e prematură, din punctul meu de vedere. Cred că va trebui să ne îngrijorăm doar dacă aceste ample consultări vor fi doar mimate, fără a exista intenţia luării lor în considerare. Până la acel moment, însă, dacă va exista un asemenea moment, consider că ar trebui să avem puţină răbdare, să vedem maniera în care proiectele propuse de ministrul justiţiei evoluează din punct de vedere al conţinutului lor.

Legat de folosirea justiţiei în scop electoral, opinez că în toate campaniile electorale justiţia a fost un subiect de discuţie. Anul acesta a fost despre pensiile speciale, din cauza cărora nu ar mai fi bani de alocaţii pentru bieţii copilaşi. Evident, s-a omis discuţia despre alţi beneficiari ai pensiilor speciale, mult mai numeroşi. Mie mi s-ar părea foarte interesantă o discuţie despre pensiile foştilor angajaţi ai serviciilor de informaţii. Dacă tot vrem să ajutăm copilaşii, ideal ar fi să ne uităm în mai multe ogrăzi, iar nu în una dintre cele mai mici. Cert e că a fost o temă de campanie faptul că judecătorii ar fi nişte nababi cu salarii şi pensii „nesimţite”, fapt îndepărtat cu mult de realitatea obiectivă.

În schimb, cred că proiectele lansate de actualul ministru al justiţiei nu au nicio legătură cu vreo campanie electorală. Dacă vrei să manipulezi electoratul, trebuie să vii cu una-două idei cu impact asupra acestuia. Or, ministrul justiţiei a venit cu proiecte de legi însumând câteva sute de pagini şi mi-e greu să cred că electoratul, în marea sa majoritate, a fost preocupat să le parcurgă. Prin urmare, impactul electoral al acestor proiecte de legi este, din punctul meu de vedere, minim şi irelevant.

Pensionarea anticipată a magistraților

MN: Pensionarea magistraților după 20 de ani – MJ propune renunțarea la măsura, de altfel, suspendată. Este necesară această măsură?

AM: Activitatea de judecător este o activitate care te consumă fizic şi psihic atât de puternic, încât nicio persoană din afara sistemului judiciar nu ar putea înţelege cu adevărat cât de complexă şi consumatoare de resurse interne este activitatea respectivă. Spunea cândva o judecătoare, care acum nu mai este printre noi, din nefericire, că activitatea de judecător îţi ia totul şi nu îţi lasă nimic. Rezonez cu acest mesaj, pentru că a fi judecător înseamnă a renunţa la timpul petrecut cu cei dragi şi a renunţa la tine însuţi, iar instanţa devine uşor-uşor principala ta locuinţă, deoarece acolo trăieşti zi de zi, acasă ducându-te doar ca să dormi. Dacă mai apuci să dormi, câteodată te duci acasă doar ca să îţi schimbi hainele de ieri. În acest ritm de muncă infernal, organismul îţi cedează înainte de vreme. Unii judecători sunt mai puternici, poate au gene mai bune, alţii au avut noroc să lucreze la instanţe cu volum de activitate mai redus, dar alţi judecători, după 20 de ani de magistratură, sunt în pragul colapsului. Târârea lor în câmpul muncii pentru încă 5 ani nu face decât să îi degradeze şi mai mult, fizic şi psihic. Prin urmare, cred că ar trebui să existe această posibilitate, de a te pensiona după 20 de ani de activitate efectivă de magistrat. Îmi este greu să cred că judecătorii ar da năvală să se pensioneze după 20 de ani, dar cei care efectiv au fost puşi la pământ de sistemul judiciar ar avea ocazia să iasă onorabil din sistem, aşa cum onorabil şi-au şi îndeplinit atribuţiile.

Modificările care vizează vârful sistemului

MN: Cum apreciați modificările propuse la numirea procurorilor-șefi și a președintelui Instanței Supreme? Oferă suficiente garanții de imparțialitate, independență? Dar creșterea mandatelor de conducere de la 3 la 4 ani?

AM: Din punctul meu de vedere, atât timp cât preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este desemnat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, există suficiente garanţii de independenţă, cu condiţia ca fiecare membru ales al Consiliului să aibă un cuvânt de spus în numirea respectivă. În schimb, implicarea ministrului justiţiei şi a preşedintelui României în numirea procurorilor şefi de la cel mai înalt nivel al sistemului judiciar aruncă o umbră de îndoială asupra legitimităţii procedurii de numire, oricât de transparentă ar fi aceasta. Simpla implicare a unui om politic (ministrul justiţiei) şi a unui teoretic fost om politic (preşedintele României) în numirea unui procuror într-o funcţie înaltă este de natură să compromită încrederea cetăţeanului de rând în independenţa şi imparţialitatea candidatului desemnat.

În ceea ce priveşte majorarea mandatelor funcţiilor de conducere din sistemul judiciar de la 3 la 4 ani, vă pot spune, din postura de preşedinte de instanţă, că este mai bine ca un preşedinte de instanţă să nu ocupe o asemenea funcţie mai mult de 6 ani, adică mai mult de două mandate a câte 3 ani. Cred că după 6 ani orice instanţă are nevoie de o schimbare în abordarea managerială, deoarece sistemul judiciar evoluează zi de zi, iar nevoile instanţei sunt întotdeauna altele, fiind nevoie constant de oameni noi care să conducă instanţele judecătoreşti, oameni adaptaţi la noile realităţi ale sistemului judiciar, din punct de vedere al funcţiei manageriale. Nu neg posibilitatea ca în sistemul judiciar să existe manageri cu aptitudini înnăscute, capabili să îşi adapteze actul de conducere la orice schimbare, dar tind să cred că mulţi preşedinţi de instanţe tind să rămână ancoraţi ani de-a rândul în propriile percepţii despre modalitatea de conducere a unei instanţe, fără să îşi schimbe abordările în funcţie de necesităţi. Or, ocuparea funcţiei de preşedinte de instanţă de către aceeaşi persoană timp de 8 ani creează premisele unei „rămâneri pe loc”, a unei îngheţări a managementului organizaţiei pe o perioadă mult prea îndelungată de timp, lucru pe care nu ni-l dorim la acest moment.

MN: Cum vedeți termenul, să spunem, îndepărtat pentru finalizarea dezbaterii publice? Sunt modificările urgente, în așa fel încât să fie promovate mai repede?

AM: Cred că termenul de dezbatere publică este unul potrivit pentru modificări de o asemenea anvergură. Nu mai vrem dezbateri pe repede înainte, vrem timp pentru a nu mai fi consultaţi doar la nivel declarativ. Unele modificări propuse sunt urgente, cum ar fi cele referitoare la transferurile judecătorilor, spre exemplu, sau cele referitoare la modalităţile de accedere în magistratură, dar asta nu înseamnă că tot ce înseamnă statutul judecătorilor, organizarea judiciară şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie modificat peste noapte. Din contră, este necesar un consens al tuturor celor implicaţi, pentru a se găsi o formă a legilor care să satisfacă nevoile societăţii, dar şi independenţa şi integritatea judecătorilor.

MN: Ce măsuri considerați că sunt necesare și nu sunt cuprinse în proiect?

AM: Apreciez că bugetul justiţiei ar trebui să fie gestionat de Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu de un organism politic. De asemenea, cred că ar trebui să se stabilească prin lege majorarea cu un procent semnificativ a schemelor de personal auxiliar de specialitate şi conex, schemele actuale fiind mult subdimensionate faţă de nevoile reale ale sistemului.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT – Cazul șocant al pedofilului cu 1.000 de victime, lăsat în libertate deși ar fi spus, la audieri, că ar face sex cu o copilă de 10 ani. Procurorul DIICOT nu a cerut prelungirea arestării

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp