Instanța i-a anulat titlul de doctor generalului SRI în rezervă Dumitru Dumbravă
Tribunalul București a decis miercuri, 29 septembrie, să-i anuleze titlul de doctor generalului în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a Serviciului Român de Informații. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Solicitarea de anularea titlului de doctor deținut de Dumitru Dumbravă a fost făcută de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” în anul 2020, ca urmare a dezvăluirilor făcute în publicația Pressone de către jurnalista Emilia Șercan.
Dumitru Dumbravă a ajuns în atenția publicului după ce, într-un interviu acordat în anul 2015, a folosit expresia „câmpul tactic” cu referire la instanțele de judecată.
Teza de doctorat, plagiată aproape integral
În iulie 2018, ancheta realizată de Pressone a scos la iveală că Dumitru Dumbravă a plagiat aproape integral teza de doctorat pe care a susținut-o în 2012 la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV). Coordonator i-a fost generalul de brigadă (r.) prof. univ. dr. Constantin Onișor, fostul director al Școlii Doctorale a ANIMV.
Conform sursei citate, aproape în întregime, teza de doctorat cu titlul „Aspecte cu relevanță privind securitatea în spațiul cibernetic” este plagiată din diferite surse online: din rezumatul unei alte teze de doctorat, dintr-o lucrare de masterat, una de licență, chiar și dintr-un discurs al fostului ministru Relu Fenechiu.
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 66849 additional Information to that Topic: mainnews.ro/instanta-i-a-anulat-titlul-de-doctor-generalului-sri-in-rezerva-dumitru-dumbrava/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/instanta-i-a-anulat-titlul-de-doctor-generalului-sri-in-rezerva-dumitru-dumbrava/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/instanta-i-a-anulat-titlul-de-doctor-generalului-sri-in-rezerva-dumitru-dumbrava/ […]