Instanța explică de ce l-a eliberat pe Ovidiu Tender: afaceristul, ajutat de recursul compensatoriu
Instanța a motivat decizia de a-l elibera pe Ovidiu Tender din închisoare. Condamnat definitiv la peste 12 ani de închisoare, omul de afaceri a fost eliberat pentru că, au explicat magistrații, nu are antecendete și a executat suficiente zile de detenție pentru a putea fi lăsat să plece. Decizia a rămas definitivă pentru că procurorii nu s-au opus.
Nu e un pericol
Judecătoria Târgu Jiu a considerat că eliberarea omului de afaceri nu reprezintă un pericol pentru societate, în condițiile în care acesta a arătat că a înțeles că a greșit.
,,Apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar din analiza conduitei petentului condamnat în perioada executării pedepsei rezultă că acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale și că a realizat progrese pe calea reintegrării sociale, va concluziona instanța în sensul că punerea acestuia în libertate nu prezintă un pericol pentru societate”, se arată în motivare.
Ajutat de recursul compensatoriu
Controversata lege care a dus la eliberarea, mai repede, a peste 20 de mii de deținuți l-a ajutat și pe Tender. Potrivit motivării, omul de afaceri a beneficiat de reducerea pedepsei de executat cu 162 de zile din cauza condițiilor necorespunzătoare de detenție. El a executat efectiv 1.599 de zile. De asemenea, a stat 180 de zile în arest preventiv și i-au fost considerate executate alte 363 de zile în urma muncii prestate. Din cele 4.597 de zile (totalul pedepsei), Tender trebuia să execute cel puțin jumătate, adică 2.298, lucru care s-a întâmplat, mai arată instanța.
Ajutorul soției
Pentru a convinge instanța să dicteze eliberarea, avocatul lui Tender a invocat caracterizări făcute de un decan, un mitropolit și un director de teatru.
,,Susține că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru ca instanța să aprecieze că petentul poate fi liberat condiționat, cu atât mai mult cu cât acesta a depus la dosar și acte medicale privitoare la starea sa de sănătate, precum și ofertă de angajare, arătând totodată că după ce pententul a început executarea pedepsei, în perioada 2015-2019 au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare între Fundația Tender, al cărei președinte este soția petentului și numeroase societăți”, se mai arată în document.
Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat după ce a ispășit patru ani din condamnarea de 12 ani și șase luni, primită în dosarul Carom. Eliberarea a venit după ce procurorul DIICOT a fost de acord cu solicitarea omului de afaceri, astfel că decizia Judecătoriei Târgu Jiu nu a fost contestată,
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/instanta-explica-de-ce-l-a-eliberat-pe-ovidiu-tender-afaceristul-ajutat-de-recursul-compensatoriu/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/instanta-explica-de-ce-l-a-eliberat-pe-ovidiu-tender-afaceristul-ajutat-de-recursul-compensatoriu/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/instanta-explica-de-ce-l-a-eliberat-pe-ovidiu-tender-afaceristul-ajutat-de-recursul-compensatoriu/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/instanta-explica-de-ce-l-a-eliberat-pe-ovidiu-tender-afaceristul-ajutat-de-recursul-compensatoriu/ […]