Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


DNA are în lucru alte zeci de dosare legate cu pandemia de COVID

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 2 februarie 2023 Etichete: , ,

Direcția Națională Anticorupție a luat la ochi achizițiile efectuate în timpul pandemiei de COVID. În cadrul evenimentului dedicat bilanțului pe anul 2022, procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a anunțat că procurorii au în lucru 90 de dosare cu acest obiect, în vreme ce 72 de dosare au fost trimise în judecată. 

În vreme ce pentru majoritatea oamenilor pandemia de coronavirus a reprezentat o dramă teribilă, pentru alții în schimb a fost o adevărată mană cerească. Încorsetate până mai ieri de prevederile din legea achizițiilor, instituțiile statului au dat drumul pe repede înainte la achiziții fără licitație, invocând urgența majoră a răspândirii virusului ucigaș. Așa statul român a ajuns să cheltuie sume enorme de bani pe produse supraevaluate, ineficiente sau cumpărate de la firme apropiate directorilor.

Unele, poate doar o mică parte, au ajuns însă și pe masa procurorilor. Cazul fostului selecționer al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, a cărui firmă a ajuns să vândă utilaje neconforme pentru producția de măști către Romarm, companie deținută de statul român, nu este singular.

Achiziții în pandemie, pe masa procurorilor

Potrivit șefului DNA, Crin Bologa, procurorii anticorupție au în lucru alte 90 de dosare referitoare la pandemia de coronavirus, în care peste 122 de persoane sunt suspecte sau inculpate.

„S-au trimis în judecată 72 de dosare legate de pandemie, cu zeci de inculpați. Avem încă în lucru 90 de dosare referitoare la pandemie, în care deja suspecți sau inculpați sunt peste 122 de persoane. Prejudiciile sunt enorme”, a arătat Crin Bologa.

Foto: Captură din prezentarea bilanțului DNA

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii