Infirmier condamnat la 18 ani pentru violarea a patru paciente la spitalul de psihiatrie Sibiu
Un fost angajat al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, condamnat la 18 ani de închisoare pentru violarea a patru paciente, nu mai lucrează în cadrul unității din toamna anului 2022, moment în care acuzațiile împotriva sa au fost făcute publice, a transmis spitalul. Conducerea instituției a colaborat cu anchetatorii, furnizând imagini video din saloane care au sprijinit investigația și a implementat schimbări menite să prevină astfel de incidente, potrivit news.ro.
Spitalul a declarat că a informat autoritățile imediat ce acuzațiile au fost descoperite, în septembrie 2022. Fostul infirmier a fost mutat temporar în Camera de Gardă, fără acces direct la pacienți, pentru a elimina orice risc de interacțiune cu presupusele victime. La scurt timp, contractul său de muncă a fost suspendat.
Într-o postare oficială, spitalul a salutat decizia de condamnare, considerând-o „un act de dreptate pentru victime”. De asemenea, instituția a implementat un sistem de supraveghere video în zonele comune ale toaletelor, cu măsuri care respectă intimitatea pacienților, dar reduc riscul unor astfel de incidente.
Spitalul a subliniat că acest caz este unul izolat și a reiterat angajamentul de a proteja drepturile și siguranța pacienților. În plus, conducerea a condamnat orice comportament care ar putea afecta interesele celor internați.
foto: Facebook