Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Încep lucrările pentru extinderea peroanelor liniei de tramvai 41 

By Vîrban Robert , in Fara categorie , at 24 iulie 2022

Începând de luni, 25 iulie, compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane va demara lucrările pentru extinderea a 14 peroane situate pe linia tramvaiului 41, necesară pentru punerea în circulație a tramvaielor Astra Imperio, a anunțat Societatea de Transport București.

Primele lucrări vor demara la peroanele stațiilor „Brașov”, situate în zona intersecției cu Bulevardul Ghencea. Așadar, până la finalizarea acestor lucrări, tramvaiele nu vor mai opri în aceste stații.

STB le recomandă călătorilor să utilizeze în această perioadă stația cea mai apropiată, „Parcul Drumul Taberei”, situată pe ambele sensuri tot pe Str. Brașov, în zona intersecției Str. Brașov/Drumul Taberei/Bd. 1 Mai.

TMC trage nădejde să termine mai repede lucrările

Primăria Capitalei a încheiat miercuri, 20 iulie, cu compania Trustul de Clădiri Metropolitane un contract în valoare de 4,5 milioane lei, finanțat din bugetul local, pentru extinderea a 14 peroane de pe linia 41, o investiție absolut necesară pentru circulația noilor tramvaie Astra. Deși termenul contractual este de șase luni, Adrian Criț susține că a primit asigurări din partea directorului TCM, Cristian Hiver, pentru finalizarea acestora în maxim două luni.

„Tramvaiele Astra vor circula pe linia 41 doar în momentul în care sunt finalizate lucrările de modernizare la peroane. Avem promisiuni de la Trustul de Clădiri Metropolitane că lucrările vor fi finalizate în maxim două luni”, a declarat Adrian Criț pentru Mainnews.ro.

Deși din punct de vedere tehnic tramvaiele ar putea fi puse în folosință fără ca ușile din spate să fie deschise în stațiile cu peroane prea scurte, potrivit primarului Nicușor Dan acest lucru nu este posibil din cauza angajamentelor asumate în cererea de finanțare europeană.

Stațiile de tramvai la ale căror peroane se vor realiza lucrări de reconfigurare:

1. Agronomie – ambele sensuri;
2. Cașin – ambele sensuri;
3. Podul Ciurel – ambele sensuri;
4. Orșova – ambele sensuri;
5. Drumul Taberei- ambele sensuri;
6. Parc drumul Taberei – ambele sensuri;
7. Brașov – ambele sensuri.

100 de tramvaie noi, „made in Romania”

Primăria Capitalei a încheiat, pe 11 mai, cu firma arădeană Astra Vagoane, contractul pentru achiziția a 100 de tramvaie din gama de 36 metri. Valoarea înțelegerii este de 840,8 milioane lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile și bugetul municipalității.

Tramvaiele vor avea podea 100% coborâtă, cinci uși duble și vor fi dotate cu aer condiționat. Garanția este tramvaielor este full warranty de minim 5 ani sau 300.000 km. Capacitatea de transport va fi de minim 220 de călători, din care 56 pe scaune.

Cele 100 de tramvaie vor intra în traseu pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 și 55.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW