Incendiu cu degajări mari de fum în București
Pompierii intervin, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din Sectorul 2 al Capitalei.
„La misiunea de pe strada Căluşei, incendiul este localizat. Au fost evacuate 2 persoane dintr-o locuinţă învecinată, dintre care o victimă expusă la fum a fost asistată medical de către echipajele de la faţa locului”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o casă, pe strada Căluşei, din Sectorul 2 al municipiului Bucureşti. Alertate 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, anunţă, luni, ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Până în momentul de faţă nu au fost identificate victime.
Comentarii