Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

În luna iunie, românii pot împrumuta statul prin titluri Tezaur la dobânzi record de 7,8%

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 1 iunie 2022

Românii pot investi, începând de joi, 2 iunie, în titluri de stat Tezaur la dobânzi record de până la 7,8%, a anunțat Ministerul Finanțelor. Dobânzile din această emisiune au crescut cu 1,7% față de cele din emisiunea lunii mai. 

Titlurile de stat Tezaur din emisiunea iunie 2022 au:

  • Maturitate 1 an, rata anuală a dobânzii de 7,20%;
  • Maturitate 3 ani, rata anuală a dobânzii de 7,80%.

Valoarea minimă a unei investiții este de 1 leu și sunt în formă dematerializată.

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate exclusiv de persoane fizice, din orice sucursală a Trezoreriei Statului sau a Poștei Române, până pe 27 iunie în mediul urban sau 26 în mediul rural.

Mai mult, acestea se pot cumpăra și online, până pe 28 iunie, de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV). Puteți consula aici procesul de cumpărare online.

Toate veniturile obținute în urma investirii în titlurile de stat Tezaur sunt neimpozitabile.

Trebuie menționat că investitorii care cumpără titluri de stat în emisiunea iunie 2022, dar se răzgândesc, pot anula subscrierea doar până pe 28 iunie, adică finalul perioadei de subscriere.

Ministerul de stat emite lunar titluri de stat sub forma certificatelor de trezorerie și a obligațiunilor de stat în scopul finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice. În emisiunea mai 2022 dobânzile anuale au fost de 5,50% pentru investițiile cu maturitate de 1 ani și de 6,15% pentru cele cu maturitate de 3 ani.

Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că suma investită și veniturile provenind din dobânzi sunt garantate integral de stat, iar sumele câștigate nu sunt impozitate.

Potrivit estimărilor Băncii Naționale a României, rata inflației va ajunge până la finele anului la 12,5%, în vreme ce anul viitor se va situa în jur de 6,7%.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 60173 more Information on that Topic: mainnews.ro/in-luna-iunie-romanii-pot-imprumuta-statul-prin-titluri-tezaur-la-dobanzi-record-de-78/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW