Guvernul spaniol și-a reiterat susținerea pentru aderarea României la Schengen / Grup de lucru pentru acordarea dublei cetățenii membrilor comunității române
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și președintele guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, întruniți la Castellón de la Plana cu ocazia primei ședințe comune a Guvernelor României și Regatului Spaniei, au adoptat o declarație comună formată din nu mai puțin de 44 de puncte.
În mare, documentul pune accentul pe îmbunătățirea cooperării dintre cele două state pe diferite paliere, în special economic, apărare și social. În același timp, Guvernul spaniol și-a reiterat angajamentul privind susținerea aderării României la Spațiul Schengen, chestiune care s-ar putea afla pe agenda următorului Consiliu JAI, care va avea loc în perioada 8-9 decembrie.
În același timp, oficialii români și spanioli au convenit asupra înființării unui grup de lucru în n vederea analizării soluțiilor pentru acordarea dublei cetățenii membrilor comunității române din Spania. În prezent, potrivit legislației spaniole, persoanele care vor să dobândească cetățenia acestui stat, sunt obligate să renunțe la cea pe care o dețin în momentul depunerii solicitării.
Declarația comună a Guvernelor României și Spaniei:
Consolidarea relației noastre bilaterale
- România și Spania sunt state prietene și aliate în Europa, în spațiul euroatlantic și pe scena internațională, și care au construit o excepțională relație de încredere, bazată pe legăturile interumane între cele două națiuni.
- Organizarea acestei prime ședințe comune a Guvernelor României și Regatului Spaniei, după cea de-a 140-a aniversare, din 2021, a stabilirii relațiilor diplomatice, constituie un moment de referință de importanță istorică și consolidează o relație tot mai puternică și mai dinamică între cele două țări poziționate la marginile geografice ale continentului european.
- Tratatul privind relațiile de prietenie și cooperare dintre România și Spania din anul 1992, Declarația politică semnată de șefii de stat din anul 2002 și lansarea Parteneriatului Strategic bilateral în anul 2013 au contribuit la crearea unei relații unice și puternice între cele două țări. Această relație a atins astăzi un nou nivel, cu ocazia primului Summit Hispano-Român.
- Prima ședință comună a Guvernelor României și Regatului Spaniei reprezintă o oportunitate pentru ca cele două țări să celebreze legăturile lor istorice și culturale. Acestea sunt susținute de contribuția comunității dinamice și de mari dimensiuni a românilor din Spania, care a contribuit timp de decenii la coeziunea socială și la dezvoltarea economică a societății spaniole, în timp ce și-a păstrat propria identitate. Ne exprimăm convingerea fermă că nivelul excelent al relației bilaterale dintre România și Spania poate reprezenta un catalizator pentru continuarea asigurării unor condiții favorabile pentru comunitatea română din Spania și pentru comunitatea spaniolă din România, astfel încât acestea să prospere și să contribuie mai departe la dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Prin urmare, cele două țări sunt de acord să înființeze un grup de lucru în vederea analizării soluțiilor pentru acordarea dublei cetățenii membrilor comunității române din Spania.
- România și Spania își exprimă satisfacția pentru relația lor economică semnificativă, care s-a intensificat în mod considerabil de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007. Acestea încurajează dezvoltarea acestei relații, în special în sectoare cheie pentru ambele țări, cum ar fi energia din surse regenerabile, infrastructura de transport, industria auto, alte industrii prelucrătoare, tehnologia informației și comunicații, cercetare și dezvoltare, agricultură, digitalizare și turism. Pentru a asigura continuarea avansării acesteia, recunoaștem importanța dezvoltării unui cadru de reglementare stabil și pregătit pentru viitor.
- Ca activitate specifică a Parteneriatului strategic încheiat de cele două țări în anul 2013, România și Spania intenționează să consolideze și să dezvolte dialogul politic și cooperarea, prin intermediul consultărilor periodice și cooperarea la diverse niveluri, cu privire la probleme de interes comun din domeniul afacerilor externe.
- În ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis să lanseze discuții în ceea ce priveşte aderarea la această organizație a șase țări, inclusiv România. Procesul de aderare la OCDE este o oportunitate unică de modernizare a economiei, administrației și societății românești, ca întreg, fiind, în același timp, o oportunitate excelentă pentru aprofundarea cooperării politice și economice cu unele dintre cele mai dezvoltate și dinamice economii din lume, inclusiv Spania. Ambele guverne vor face schimb de opinii, vor împărtăși experiențe și vor identifica eventualele programe de colaborare pentru a sprijini parcursul României în obținerea calității de membru OCDE.
- În domeniul apărării, România și Spania subliniază relația bilaterală solidă, completată de o cooperare fructuoasă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și al Uniunii Europene. În același timp, ambele părți au stabilit să își intensifice dialogul politico-militar în vederea consolidării ulterioare a cooperării lor, atât în cadru bilateral, cât și multilateral.
- Romania și Spania își confirmă angajamentul de cooperare comună, la nivel bilateral și european, în domeniul afacerilor interne, în special cu privire la securitate, consolidând cooperarea lor operațională și canalele de coordonare în lupta împotriva criminalității transfrontaliere, terorismului, crimei organizate, criminalității cibernetice, contrabandei și traficului de persoane.
- Într-un context în care provocările și amenințările transnaționale sunt constante, ambele țări sprijină o cooperare internațională ambițioasă pentru a lupta în mod eficient împotriva traficului de persoane și a tuturor formelor de criminalitate care derivă și care au legătură cu acesta.
- În domeniul situațiilor de urgență și al protecției civile, România și Spania au stabilit să creeze un cadru pentru schimbul de informații și expertiză, cu scopul de a stimula cooperarea în gestionarea urgențelor, îmbunătățind reziliența la nivel național și reducând riscul de dezastre. În plus, ambele părți au stabilit să faciliteze coordonarea în acest domeniu și să extindă schimbul de expertiză și competențe cu privire la prevenire, pregătire, diminuare, răspuns și recuperare.
- România și Spania vor continua cooperarea judiciară pentru a pune în aplicare instrumentele convenite, în vederea consolidării protecției drepturilor cetățenilor. Salută decizia Guvernului României de a trimite un magistrat de legătură în Spania și intenția guvernului spaniol de a explora posibilitatea de a răspunde cu o măsură similară.
- România și Spania sunt de acord să-și mențină parteneriatul în domeniul muncii și protecției sociale, cu scopul de a-și consolida și aprofunda relațiile, în special în domeniile vizate de Inspectoratele Naționale de Muncă, precum și în domeniul ocupării forței de muncă și a avansa cu privire la schimbul de informații și de bune practici, inclusiv în ceea ce privește serviciile de ocupare a forței de muncă.
- În domeniul medical, România și Spania se obligă să intensifice schimbul de informații și bune practici pentru a-și consolida serviciile naționale de sănătate, în special în domeniul prevenirii și managementul integrat al bolilor transmisibile și netransmisibile.
- România și Spania recunosc rolul educației, învățării unor limbi străine și al formării profesionale ca fiind elementele cheie în cadrul relațiilor lor bilaterale și reiterează angajamentul lor de a menține și de a îmbunătăți cooperarea în domeniul educației, al formării profesionale și al dezvoltării de competențe, la nivel bilateral și multilateral. În mod specific, cele două țări evidențiază impulsionarea și revizuirea cadrului legal privind specializările bilingve hispano-române din școlile din România, precum și consolidarea programelor de limbă, cultură și civilizație română în școlile din Spania.
- România și Spania, cunoscând importanța schimburilor interpersonale în relația lor bilaterală, precum și prezența pozitivă și cu valoare adăugată a cetățenilor spanioli în România și a cetățenilor români în Spania, sunt hotărâte să exploreze modalități de îmbunătățire a situației acestora în ambele țări, în toate aspectele vieții cotidiene.
Spre o Uniune Europeană socială, mai incluzivă, ecologică și digitală
- În perspectiva viitoarei Președinții Spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în al doilea semestru al anului 2023, ambele guverne sunt de acord să colaboreze pentru aprofundarea integrării europene, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni.
- Cele două țări se angajează să sprijine în mod activ politica de extindere a Uniunii Europene, pe baza îndeplinirii criteriilor de aderare stabilite și să promoveze cooperarea regională, ca o contribuție valoroasă la securitatea europeană. Acestea sprijină perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, precum și parcursul european al statelor candidate din vecinătatea estică, Ucraina și Republica Moldova.
- Atât România, cât și Spania, consideră că Uniunea Europeană trebuie să își consolideze rolul la nivel global, să își proiecteze valorile și influența politică în Vecinătatea Estică și Sudică, un obiectiv de relevanță specială, în contextul actualelor evoluții geopolitice.
- România și Spania reafirmă cu tărie sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Guvernele României și Spaniei reafirmă angajamentul cu privire la unitatea și solidaritatea Uniunii Europene și cetățenilor ei împotriva agresiunii neprovocate, nejustificate și ilegale a Rusiei asupra Ucrainei, pe care o condamnă ferm. Această agresiune este contrară principiilor dreptului internațional, inclusiv ale legislației internaționale în domeniul umanitar și valorilor universale care unesc întreaga comunitate internațională, așa cum sunt consacrate în Carta Organizației Națiunilor Unite și în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Războiul pornit de către Federația Rusă reprezintă cel mai grav atac asupra valorilor și principiilor care guvernează coexistența pașnică dintre națiuni.
- Cele două țări își exprimă angajamentul ferm pentru consolidarea tuturor mecanismelor naționale și europene care asigură valoare adăugată principiilor și politicilor privind Coridoarele de Solidaritate UE – Ucraina. Acestea confirmă voința lor de a identifica la nivel bilateral modalități și mijloace pentru a asigura coridoare sigure pentru exporturile agricole ale Ucrainei, ca parte a unei soluții solide pentru o politică de securitate alimentară la nivel global.
- În același timp, având în vedere provocările cu care Republica Moldova se confruntă, la rândul său, din cauza agresiunii ruse, cele două țări vor coopera la nivelul UE pentru a asigura sprijinul multidimensional corespunzător pentru Republica Moldova, stat candidat la aderarea la UE, astfel încât să poată face față consecințelor crizei de securitate din regiune, inclusiv crizei energetice.
- Guvernele României și Spaniei fac apel la Rusia să dispună imediat încetarea atacurilor, care afectează, în principal, populația civilă și infrastructura vitală din Ucraina, și solicită retragerea completă, imediată și necondiționată a personalului armatei ruse și a altor forțe ruse de pe teritoriul Ucrainei în granițele acesteia recunoscute la nivel internațional.
- România și Spania sunt de acord că este necesară adoptarea rapidă de măsuri pentru a face față crizei energetice, agravate de acțiunile Rusiei, și pentru a proteja gospodăriile și mediul de afaceri. Ambele țări sunt de acord că accelerarea tranziției la energia verde, prin implementarea energiei din surse regenerabile, electrificare eficiență energetică, este cea mai bună soluție pentru a asigura o sursă sigură, rentabilă și durabilă de energie în întreaga Uniune Europeană.
- În egală măsură, acestea consideră că este imperios necesar să avanseze în procesul de integrare a pieței europene de energie prin creşterea interconectivității și angrenarea unor vectori noi de energie, precum hidrogenul regenerabil și stocarea energiei. În acest sens, o proiectare viabilă din perspectiva viitorului pieței europene de electricitate este necesară în vederea asigurării sprijinului pentru decarbonizarea acestui sector și a economiilor europene în ansamblu.
- România și Spania împărtășesc obiectivul de consolidare a dimensiunii sociale a Uniunii Europene, prin dezvoltarea Pilonului European al Drepturilor Sociale și a Planului de Acțiune aferent pentru perioada 2021-2025. Ambele guverne se declară de acord cu privire la importanța adoptării de către Uniunea Europeană a unor măsuri ambițioase în vederea asigurării unei creșteri economice incluzive, bazată pe condiții decente de muncă, îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru lucrători, în special pe platformele digitale, consolidării dialogului social și creării unui cadru favorabil pentru dezvoltarea unei economii sociale bazate pe solidaritate.
- România și Spania sprijină crearea de mecanisme având ca scop stabilirea unor salarii și venituri minime echitabile în toate statele membre, așa cum se prevede în Carta Socială Europeană.
- Implementarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență este esențială pentru a contribui la consolidarea economiilor europene și pentru a sprijini tranziția către o economie mai ecologică, mai durabilă și mai digitalizată. Conștiente de gradul de incertitudine în contextul geopolitic actual și de impactul consecințelor economice și financiare ale acestuia (în special inflația și deficitul de materii prime și de construcții), ambele țări consideră că este esențial să se asigure un grad de flexibilitate în ceea ce privește calendarul convenit pentru realizarea investițiilor.
- România și Spania salută recenta Comunicare a Comisiei Europene referitoare la guvernanța economică, pe care o consideră o bază de plecare bună și echilibrată, deoarece ia în considerare principiile de bază ale responsabilității naționale, planificarea pe termen mediu și specificitatea fiecărei țări. Ambele țări și-au declarat angajamentul de a promova progresul rapid în negocieri, pentru a asigura certitudine și securitate juridică. În plus, se angajează să protejeze și să promoveze acele elemente care garantează implementarea efectivă a principiilor de bază menționate, precum crearea unui cadru de supraveghere care încurajează investițiile de stimulare a creșterii economice, tratamentul diferențiat pentru investițiile ecologice și investițiile în digitalizare și proporționalitate la momentul prelungirii duratei planurilor fiscale structurale.
- România și Spania vor lucra în mod coordonat pentru a se asigura că politicile europene de reglementare a produselor industriale consolidează competitivitatea sectorului industrial, menținând în același timp standarde înalte de protecție a mediului, siguranță și calitate industrială.
- Ambele guverne susțin autonomia strategică deschisă a Uniunii Europene, precum și un sistem de reguli care garantează unitatea pieței unice, un regim de reglementare care asigură armonizare și condiții de concurență echitabile.
- În domeniul digitalizării, România și Spania vor colabora pentru a sigura schimbul de informații și posibile formule de colaborare pe inițiative și programe de sprijinire a digitalizării IMM-urilor.
- România și Spania evidențiază importanța pe care Politica Agricolă Comună o are pentru securitatea alimentară europeană și salută posibilitățile oferite de planurile strategice naționale de a stabili măsuri de sprijin pentru agricultură care sunt adaptate realității fiecărui stat membru. De asemenea, acestea se angajează să coopereze pentru consolidarea sectorului agricol în contextul transformării acestuia într-un sistem alimentar european mai durabil. În special, România și Spania sunt de acord asupra importanței acordate inovării și transferului de cunoaștere ca pârghii ale schimbării pentru a realiza o agricultură mai durabilă și mai profitabilă.
- Ambele țări doresc să ajungă la un acord în cadrul Pactului European privind Migrația și Azilul, care să reflecte principiul partajării echitabile a responsabilităților și solidarității. Spania își reiterează sprijinul pentru integrarea promptă și deplină a României în spațiul Schengen și, la fel ca și România, își reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea unei zone sigure cu frontiere interne deschise, care să permită neîntrerupta liberă circulație a persoanelor.
- În ceea ce privește problematica securității și apărării, România și Spania pledează pentru o Uniune Europeană mai capabilă, responsabilă și aptă să ofere sprijin, care să joace un rol relevant prin implementarea Busolei Strategice şi în deplină complementaritate cu NATO și evitând suprapunerile, inclusiv în contextul actual de securitate marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
- România și Spania evidențiază necesitatea implementării și consolidării programelor specifice de contracarare a disparităților teritoriale și a tendințelor de declin demografic prin măsuri instituționale, economice și de infrastructură, digitalizarea administrației, precum și alte tipuri de intervenții care conduc la o creștere a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. Acestea sunt de acord asupra importanței sprijinirii politicii de coeziune economică, socială și teritorială a Uniunii Europene și vor analiza implementarea mecanismelor de cooperare pentru a-și coordona pozițiile în fața dezbaterii privind depopularea în UE.
- Guvernele ambelor țări vor colabora pentru o Europă în care perspectiva de gen este încorporată în toate politicile și proiectele relevante și în cadrul căreia drepturile femeilor și fetelor sunt plasate în centrul proiectului european. Acestea vor include politici împotriva violenței de gen și protecția și promovarea drepturilor sexuale și reproductive. Acestea vor include, de asemenea, progrese către un sistem bazat pe recunoașterea drepturilor referitoare la asistență și co-responsabilitate, toate prin includerea unei perspective transversale în conformitate cu Strategia europeană pentru egalitatea de gen 2020-2025.
- Ambele guverne vor promova politicile de susținere a femeilor în funcții de conducere prin participarea activă a acestora în domeniul formulării de politici și în domeniul economic. Acestea vor avansa în conformitate cu Strategia UE privind egalitatea de gen, inclusiv pentru combaterea discriminării pe criterii de sex, orientare sexuală și gen.
Uniți pentru a face față schimbărilor globale
- România și Spania reiterează statutul de parteneri solidari în Uniunea Europeană și de aliați care sprijină securitatea spațiului euroatlantic în cadrul NATO, într-un moment crucial pentru societățile noastre după invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia.
- România și Spania își declară angajamentul pentru o NATO puternică și consolidată, concentrată pe implementarea integrală a Conceptului Strategic adoptat la Madrid, cu un accent deosebit pe consolidarea apărării și descurajării Flancului Estic, asigurând în același timp contribuția noastră la o apărare colectivă bazată pe o abordare tip 360 de grade.
- Ambele guverne își exprimă îngrijorarea cu privire la efectele globale ale schimbărilor climatice, așa cum demonstrează frecvența și intensitatea cu care se derulează evenimente extreme, și recunosc în mod special impactul crescut pe care schimbările climatice îl exercită asupra resurselor de apă, care se concretizează în secete prelungite. România și Spania se angajează să intensifice cooperarea bilaterală în lupta împotriva deșertificării și să colaboreze pentru prevenirea și combaterea secetei printr-un sistem consolidat de indicatori. Acestea recunosc nevoia de a angrena investiții și mecanisme de cooperare adecvate pentru a putea anticipa și alerta populația. Trebuie menţionată în mod special, Alianța Internațională pentru Reziliența la Secetă pe care guvernele Spaniei și Senegalului o coordonează alături de Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (CNUCD). România se alătură acestei Alianțe și o consideră o chestiune de o importanță deosebită.
- România și Spania se angajează, de asemenea, să intensifice cooperarea bilaterală în domeniul irigațiilor durabile, al dezvoltării tehnologiilor de economisire a apei, cum ar fi echipamente de irigare optimizate și irigarea asistată digital și sunt de acord să promoveze oportunități pentru o mai bună gestionare a apei.
- Ținând cont de implementarea Strategiei UE pentru protejarea solului în perspectiva anului 2030, ambele țări se angajează să colaboreze pentru a trata problematica deșertificării cu atenția necesară. Acestea susțin, de asemenea, propunerea Comisiei de a declara Uniunea Europeană ca zonă afectată de deșertificare, în cadrul CNUCD. Ambele țări sunt angajate să colaboreze pentru a se asigura că propunerea pentru o Lege privind Sănătatea Solului, care urmează să fie prezentată de Comisia Europeană în al doilea trimestru al anului 2023, include în mod corespunzător problematica deșertificării în rândul problemelor care afectează solurile UE.
- Cu ocazia acestei prime ședințe comune a Guvernelor României și Regatului Spaniei, România și Spania, beneficiare ale unei prietenii istorice și de durată care continuă să se dezvolte zilnic prin schimburi politice, economice, sociale și culturale, se angajează să-și consolideze relațiile bilaterale și să promoveze legăturile lor speciale în toate domeniile prin organizarea de summit-uri bilaterale periodice și semnează următoarele documente:
Memorandum de Înțelegere privind cooperarea între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Economiei Sociale din Regatul Spaniei
Memorandum de Înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe din România și Ministerul Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării din Regatul Spaniei privind Consultările Politice
Memorandum de Cooperare între Institutul Diplomatic Român – Ministerul Afacerilor Externe al României și Școala Diplomatică de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării al Regatului Spaniei privind cooperarea în domeniul formării diplomaților
Memorandum de Înțelegere în domeniul cooperării culturale dintre Ministerul Culturii al României și Ministerul Culturii și Sportului al Regatului Spaniei
Memorandum de Înțelegere în domeniul protecției civile între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul de Interne din Regatul Spaniei
Memorandum de Înțelegere privind cooperarea dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației din Regatul Spaniei în domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale
Memorandum de Înțelegere în domeniul sănătății între Ministerul Sănătății din România și Ministerul Sănătății din Regatul Spaniei
Comentarii