Grupare specializată în camătă, destructurată de DIICOT. Anchetatorii au găsit peste 50 de victime
17 percheziții domiciliare au fost efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) într-un dosar în care 8 persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional și camătă. 50 de persoane au fost victimele grupării, arată joi, 27 octombrie, anchetatorii.
5 dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar alți 3 au fost plasați sub control judiciar, potrivit unui comunicat transmis de DIICOT.
Procurorii susțin că gruparea acționa în București încă din luna februarie și îi acuză pe membrii acesteia că ar fi acordat „împrumuturi cu dobânzi semnificative, fără a fi autorizați”, fiind descoperite peste 50 de victime.
„Liderii grupului au coordonat activitatea infracțională, identificând persoanele care doreau să obțină împrumuturi și oferind indicații membrilor grupului infracțional organizat cu privire la activitățile pe care trebuie să le desfășoare.
De asemenea, au acordat, personal sau prin intermediul membrilor grupului infracțional, sume de bani cu împrumut către diferite persoane, sume pentru care percepeau dobândă”, se arată în comunicatul DIICOT.
Perchezițiile au avut loc în ziua precedentă în București și Ilfov, iar anchetatorii au ridicat „un număr important de documente, precum și sume de bani în lei și valută”, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii