Grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată după ce a sustras peste 300 de dosare penale şi le-a depozitat în apropierea locuinţei sale / Ar fi pretins că este procuror
Un grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a fost trimis în judecată de procurorii din Maramureș după ce ar fi sustras peste 300 de dosare penale şi le-a depozitat în apropierea locuinţei sale, a anunțat miercuri, 6 martie, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Grefierul ar fi pretins că este procuror şi ar fi întocmit în fals o ordonanţă de clasare, într-un dosar care viza o infracţiune rutieră.
„Inculpatul, în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în data de 11.11.2023, a sustras un număr de 323 dosare penale si alte înscrisuri oficiale, înregistrate sau aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi le-a depozitat într-un spaţiu aflat în apropierea imobilului în care locuia.
În 2 noiembrie 2023, în timp ce a fost abordat de o persoană, martor în cauză, şi-a asumat, fără drept, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi i-a dat de înţeles martorului că va întocmi o soluţie de netrimitere in judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru o infracţiune la regimul rutier, comisă în stare de recidivă postexecutorie, întocmind ulterior, în fals, o ordonanţă de clasare, prin contrafacerea semnăturii procurorului, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia. Totodată, inculpatul i-a înmânat celui din urmă un exemplar al ordonanţei de clasare”, arată sursa citată.
Dosarul a fost trimis spre judecare către Judecătoria Baia Mare.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii