Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fostul viceguvernator BNR, condamnat la 7 ani de închisoare 

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 24 decembrie 2019 Etichete: , ,

Tribunalul București l-a condamnat, marți, pe Bogdan Olteanu, la 7 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Fostul lider PNL a fost acuzat de DNA că a coordonat numirea ilegală a lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Rezervației Delta Dunării.

Bogdan Olteanu are drept de apel.

“Condamnă pe inculpatul OLTEANU BOGDAN la pedeapsa principala de 7 ani închisoare si aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b si k din C.p., pe o perioada de 5 ani. Confisca de la inculpat contravaloarea în lei a sumei de 1000000 (un milion) euro, reprezentând suma traficata. Mentine sechestrele asiguratorii asupra sumelor de 50000 (cinci zeci mii) euro si respectiv 100000 (una suta mii) euro. Cu drept de apel”, se arată în minuta tribunalului.

Ce spun procurorii

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, în perioada iulie-noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a cerut și a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, în schimbul numirii lui lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunerii.

Pe 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vîntu într-o localitate situată în Delta Dunerii, prilej cu care fostul președinte al Camerei Deputaților i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma s-o exercite asupra primului ministru.

„Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului”, potrivit procurorilor DNA.

La ultimul termen al procesului, desfășurat pe 3 octombrie la Tribunalul București, procurorul DNA a spus că la dosar sunt numeroase probe care dovedesc vinovăția lui Olteanu, printre care declarațiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri și ale fostului guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu.

Bogdan Olteanu a negat acuzațiile

Bogdan Olteanu a negat acuzațiile procurorilor DNA. Acesta nu recunoaște că ar fi primit bani de la omul de afaceri sau de la alte persoane.

El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi de Guvern.

La ultimul termen, DNA a cerut 10 ani de închisoare pentru fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu. Procurorul de caz vrea pedeapsa maximă pentru Olteanu.

sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *