Focar la Spitalul Pașcani. Nouă cadre medicale și 11 pacienți, diagnosticați cu coronavirus
În urma unei anchete desfășurate de către DSP Iaşi în care au fost testate 52 de cadre medicale şi 48 de pacienţi din Secţia de Îngrijri Paleative a Spitalului Municipal Paşcani, au fost identificate nouă cadre medicale și 11 pacienți infectați cu COVID-19.
„Rezultatele de laborator au evidenţiat faptul că două cadre medicale, o asistentă medicală şi o infirmieră, au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Prin urmare, în total, sunt confirmate pozitiv 9 cadre medicale: un medic, 3 asistente medicale şi 5 infirmiere”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi, potrivit Mediafax.
Pe langă cei 10 bolnavi confirmaţi cu COVID-19, transferaţi săptămâna trecută la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute a mai fost confirmat un caz de coronavirus în rândul pacienţilor din această secţie.
„Testarea a fost facută în urma apariţiei unor simptome uşoare la 2 pacienţi, iar recoltarea a evidenţiat un singur rezultat pozitiv”, a mai anunţat DSP Iaşi.
De asemenea, trei rude ale unei infirmiere de la Secţia de Îngrijiri Paleative au fost şi ele confirmate pozitiv în urma testului pentru Covid-19.
sursa foto: Inquam photos/ George Călin
Comentarii
[…] Citește și Focar la Spitalul Pașcani. Nouă cadre medicale și 11 pacienți, diagnosticați cu co… […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/focar-la-spitalul-pascani-noua-cadre-medicale-si-11-pacienti-diagnosticati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/focar-la-spitalul-pascani-noua-cadre-medicale-si-11-pacienti-diagnosticati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/focar-la-spitalul-pascani-noua-cadre-medicale-si-11-pacienti-diagnosticati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/focar-la-spitalul-pascani-noua-cadre-medicale-si-11-pacienti-diagnosticati-cu-coronavirus/ […]