Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Emmanuel Macron, întâlnire cu Vladimir Putin. Președintele Franței încearcă să amelioreze conflictul de la granița cu Ucraina

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 7 februarie 2022

Emmanuel Macon, președintele Franței, are, luni, 7 februarie, o întâlnire cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul căreia ar încerca să primească asigurări din partea liderului de la Moscova că va detensiona situația de securitate de la granița cu Ucraina, relatează Reuters.

Întâlnirea președintelui Franței cu Vladimir Putin are loc după o serie de discuții purtate de Macron cu liderii statelor Occidentale, precum Boris Johnson, premierul Marii Britanii, și Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii.

Surse apropiate de administrația de la Elysee au explicat că Macron a ales să facă o deplasare în Rusia pentru a încerca să amelioreze conflictul dintre Kiev și Moscova și să câștige timp, în contextul alegerilor prezidențiale din aprilie.

Pentru Președintele Franței, este o oportunitate de a arăta Europei că este un leader, că este mai presus de conflict”, a explicat o sursă guvernamentală pentru Reuters.

CITEȘTE ȘI: Cine este Valérie Pécresse, femeia care îl poate învinge pe Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța

Marți, Macron își continuă turul diplomatic cu o vizită în Kiev, Ucraina.

Vizita președintelui Franței în Federația Rusă vine în contextul în care SUA a avertizat încă o dată că o posibilă invazie a Ucrainei ar putea avea loc oricând, începând cu 15 februarie.

Săptămâna viitoare, Olaf Scholz, Cancelarul Germaniei, va avea la rândul lui o întâlnire cu președintele Federației Ruse.

Sursă foto: ALAIN JOCARD/AFP/Getty Images

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW