În weekendul de Halloween mai multe publicaţii din România au anunţat că miliardarul Elon Musk ar veni la Castelul Bran pentru o petrecere.
Elon Musk spune că nu a fost în România de Halloween şi nici nu îl cunoaşte pe Andrew Tate
Miliardarul Elon Musk spune sâmbătă, într-o postare pe Twitter, că nu a fost în România de Halloween şi nici nu îl cunoaşte pe controversatul Andrew Tate, influencerul britanic care a fost arestat de DIICOT pentru trafic de persoane şi viol.
Şeful Tesla face aceste precizări răspunzând la tweet-ul unui influencer pro-Trump, Ian Miles Cheong, care sugerase că Elon Musk ar fi fost în România la petreceri date de Andrew Tate.
„Aştia normalii care nu au auzit niciodată de Andrew Tate, cred că el este proprietarul Rumble şi că Elon Musk a fost la una dintre petrecerile sale sexuale, dacă ar fi să dăm crezare acelui tweet viral stupid pe care jurnaliştii (!!!) l-au redistribuit, şi faptului că o cutie de pizza i-a venit de hac. Dezinformarea este un lucru rău, oameni buni”, a scris Ian Miles Cheong.
Normies who’ve never heard of Andrew Tate think he’s the owner of Rumble and that Elon Musk went to one of his sex parties because if that stupid viral tweet that journalists (!!) retweeted, and that a pizza box did him in. Disinformation is bad, folks.
— Ian Miles Cheong (@stillgray) December 31, 2022
Elon Musk răspunde la acest tweet şi spune că din câte ştie, nu l-a întâlnit niciodată pe Andrew Tate şi nici nu a fost la „acea petrecere de Halloween în România”.
To the best of my knowledge, I have never met him, nor was I at that Halloween party in Romania
— Elon Musk (@elonmusk) December 31, 2022
Comentarii