Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Elevii care au luat 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, premiați de Guvern

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 19 octombrie 2022 Etichete: , , , , , , ,

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri, 19 octombrie, o Hotărâre prin care a stabilit premii în bani pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a, care au obținut rezultate perfecte la Evaluarea Națională și, respectiv, Bacalaureat.

Concret, statul român va premia absolvenții de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională, în sesiunea 2022, cu 1.000 de lei.

În ceea ce privește absolvenții de liceu care au obținut media 10 la Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2022, aceștia vor fi premiați cu 3.000 de lei.

Potrivit Notei de Fundamentare, 239 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din sesiunea iulie-iunie 2022, iar alți 237 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.

Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal. În contextul menționat anterior, apreciem că performanța lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată”, se arată în Nota de Fundamentare a Hotărârii de Guvern.

Sursă foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii