Elena Udrea, după ce DNA a cerut condamnarea la peste 12 ani: Dacă o omoram pe Kovesi, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică
Elena Udrea susține că pedeapsa de cel puțin 12 ani de închisoare cerută de procurorii DNA în dosarul campaniei electorale din anul 2009 ar fi nedreaptă. Fostul ministru consideră că ar fi avut șanse la o solicitare mai mică în acest sens, dacă Laura Codruța Kovesi nu ar fi vizat „personal” rechizitoriul din 2017.
„Cred ca daca o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu in 2017, aveam sanse la o solicitare de pedeapsa mai mica din partea DNA”, se arată într-o postare pe Facebook a Elenei Udrea.
CITEȘTE ȘI: DNA cere 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea: A încercat să denatureze adevărul tot timpul
Fostul ministru al Turismului susține că pedepsele cerute de procurorii DNA în cazul campaniei electorale din 2009 ar fi nedrepte, argumentând că s-ar fi plătit panouri de informare pentru a îndemna cetățenii să participe la referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.
„Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva pentru candidatul Traian Basescu, ci s-au platit panouri de informare cu privire la Referendum si cu indemnul catre cetateni la a participa la votul pe acest subiect de interes national, pe care l-am aratat mai sus ca fiind tema consultarii populare din 2009. Si atunci, o intrebare pentru oamenii normali, care presupun ca mai exista in tara asta: cum sa ceri pentru implicarea in sustinerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decat pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????”, a precizat Elena Udrea.
În plus, Udrea susține că nu ar fi beneficiat de sumele de bani ce fac obiectul acuzației.
„Aici, intrebarea pe care am pus-o instantei, argumentat cu prevederile Constitutiei si ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzatiei, cu care s-au platit panouri pe care era scris “Vino si tu la Referendum”?”, a adăugat fostul ministru.
Sursă screenshot: Facebook / Elena Udrea
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii