Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Dumitru Buzatu, victorie în instanță: înregistrări cheie au fost eliminate din dosar

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 30 aprilie 2024 Etichete: , ,

Judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului Vaslui a admis luni, 29 aprilie, unele dintre excepțiile menționate de avocații lui Dumitru Buzatu în dosarul privind acuzația de luare de mită în valoare de 1,25 milioane de lei.

Astfel, printre probele eliminate din dosar se numără și înregistrări care ar fi confirmat presiunile exercitate de Buzatu asupra persoanelor care nu îi urmau indicațiile. DNA are până termen pe 10 mai pentru a decide dacă solicită restituirea dosarului pentru completarea anchetei sau menține acuzațiile și probele trimise instanței. Decizia Tribunalului poate fi contestată în termen de 3 zile.

Confruntându-se cu acuzația de luare de mită, Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui a obținut luni o decizie favorabilă la instanța superioară a județului pe care l-a condus timp de 30 de ani.

În timpul camerei preliminare, în care instanța verifică legalitatea procedurilor din ancheta penală, avocații lui Dumitru Buzatu au ridicat obiecții cu privire la probele prezentate de DNA, argumentând că acestea au fost obținute în mod nelegal. Unul dintre aspectele critice a vizat interceptările conversațiilor lui Buzatu în timpul detenției, avocații afirmând că DNA nu a avut un mandat valabil pentru acestea.

Principalul punct de dispută al avocaților a fost reprezentat de interceptările telefonice, deoarece acestea erau defavorabile lui Buzatu. Acesta a fost înregistrat în timp ce discuta cu fosta sa secretară despre diverse subiecte, precum faptul că nu a fost atent sau că ar pleca în Ecuador în cazul în care va fi eliberat din arest. Aceste remarci, interpretate ca fiind „glume”, au fost serios contestate de către avocați.

Tribunalul Vaslui a decis luni că unele dintre plângerile avocaților sunt justificate, motiv pentru care a hotărât excluderea acestor probe din dosar. Mai exact, este vorba de înregistrările realizate de omul de afaceri Emil Savin și un colaborator al acestuia din companie în timpul întâlnirilor cu Buzatu.

„Admite excepția nulității mijloacelor de probă constând în înregistrările efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice de către colaboratorul cu identitate reală Bîrzu Iulian și de către colaboratorul cu identitate reală Savin Emil, și pe cale de consecință dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse”, se arată în hotărârea pronunțată luni de Tribunalul Vaslui.

O înregistrare surprinde o întâlnire între omul de afaceri Emil Savin și expertul Radu Judele, care efectuase o expertiză la cererea Consiliului Județean Vaslui și stabilise că drumul strategic construit de firma lui Savin este prost realizat și că va fi penalizat. Întâlnirea a avut loc pe 24 februarie 2023 în localitatea Sălcioara, în apropiere de Bârlad, acolo unde își au sediul firmele controlate de Emil Savin, conduse în documente de fiicele sale. În rechizitoriu, DNA precizează că respectiva conversație a fost „înregistrată în mod ambiental în condițiile legale”.

În timpul întâlnirii, Judele l-ar fi asigurat pe Emil Savin că poate concepe o nouă expertiză prin care să arate că nu mai este necesar să se toarne un nou strat de minim 6 cm pe toată lungimea și suprafața drumului strategic Bârlad-Laza-Codăiești. De asemenea, Judele i-a sugerat lui Savin să se întâlnească cu Dumitru Buzatu.

„Deci, noi făcând demersul ăsta, putem scădea această sumă dar între timp, eu aș vrea să avem, să provocați .. nu știu, la domn președinte de Consiliu Județean, da… !”, i-a transmis expertul lui Savin, avertizându-l că trebuie să acționeze ”inteligent”.

Totodată, Tribunalul Vaslui a decis excluderea unei înregistrări din dosar referitoare la o întâlnire între Emil Savin și Dumitru Buzatu, care a avut loc în septembrie anul trecut. Înregistrarea dezvăluie că Buzatu îl sprijinea pe Savin în decontarea unei sume de 15 milioane de lei, afirmând că a luptat pentru aceasta. Buzatu a exercitat o presiune asupra supervizorului proiectului pentru a facilita decontarea sumei către firma lui Savin, menționând că acesta nu va mai avea puterea să acționeze în mod similar în viitor.

”Deși Buzatu Dumitru nu are o calitate oficială în derularea acestui contract, acesta trebuie să aprobe documentele justificative privind plată din partea CJ Vaslui către SC Soragmin SRL, se observă să președintele CJ Vaslui are o implicare totală în derularea procedurii de întocmire a documentației aferente decontului sumei de bani și în fapt acesta coordonează întreaga activitate a funcționarilor din cadrul CJ Vaslui dar și a supervizorului, nimeni neefectuând niciun document fără încuviințarea numitului Buzatu Dumitru ”băi tot ce am făcut până când nu i-am rezolvat eu pas cu pas cu toate treburile astea, unul măi, n-a mișcat! Băi atâția oameni, le luați și banii, le luați și treburi, unul n-a mișcat!”, se arată în rechizitoriul DNA.

Procurorii acuză că Dumitru Buzatu a avut o atitudine autoritară și că s-a implicat în proiecte fără atribuții, dar avocații susțin că, în calitate de președinte al CJ Vaslui, el își dorea doar realizarea proiectelor în termen.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii