Două asociații de magistrați cer demisia judecătorilor CSM care au susținut-o pe Dana Gîrbovan pentru a ajunge ministru al Justiției/CSM nu a trimis demisia judecătoarei la Președinție
Asociația Forumul Judecătorilor din România şi Asociația Inițiativa pentru Justiție cer demisia Liei Savonea și a judecătorilor de la CSM care au susținut, prin comunicate de presă, propunerea unui partid politic pentru funcția de ministru al Justiției. Cele două asociații de magistrați acuză CSM de partizanat politic, dar și pentru că a susținut un magistrat a cărui demisie nu a fost efectivă, ci doar formală. Demisia judecătoarei Dana Gîrbovan a fost admisă de CSM, dar nu a ajuns la președintele Klaus Iohannis.
„Aşa cum s-au mai exprimat în repetate rânduri, Asociația Forumul Judecătorilor din România şi Asociația Inițiativa pentru Justiție reamintesc faptul că, referitor la posibilitatea numirii judecătorilor în funcția de ministru al justiției, Comisia de la Veneția s-a pronunțat în sensul că ”judecătorii nu pot fi membri ai partidelor politice, nu pot participa la activități politice şi nu trebuie să se pună într-o poziție care le-ar putea periclita independența sau imparțialitatea” (recomandări general valabile, indiferent de împrejurarea în care au fost emise, reținute inclusiv de Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.45/2018, care, la paragraful 169, a valorificat, cu privire la imposibilitatea numirii unui judecător în funcția de ministru al justiției, în special Avizul cu privire la proiectul de revizuire a Legii constituționale privind statutul judecătorilor din Kârgâzstan, paragraful 45, fapt care putea fi verificat şi de CSM)”, se precizează in comunicatul celor două organizații.
Mai mult chiar, cele două asociații de magistrați spun că Dana Gîrbovan ar fi trebuit să demisioneze efectiv și nu doar formal, înainte de a își manifesta dorința de a fi ministru.
Asociații: Judecătorul ar trebui să demisioneze înainte de concura pentru o funcție politică
„În lumina celor arătate, este logic că judecătorul ar trebui să demisioneze înainte de a concura pentru o funcție politică, deoarece dacă un judecător va fi candidat şi nu va fi ales, desemnat sau numit, acesta va fi totuşi identificat cu o anumită tendință politică, în detrimentul independenței, funcția de ministru al justiției având o pronunțată componentă politică care nu are nicio legătură cu activitatea pe care judecătorul sau procurorul o exercită (a se vedea, încă o dată, Curtea Constituțională a României, Decizia nr.45/2018, paragrafele 168 şi 169).
În aceste condiții, dată fiind împrejurarea că eliberarea din funcție a judecătorului candidat la postul de ministru al justiției nu devenise efectivă la data trimiterii propunerii de numire în funcție, deveneau incidente dispozițiile cuprinse în Constituția României, precum şi recomandările relevante ale organizațiilor internaționale, dar, mai ales, Decizia Curții Constituționale a României nr.45/2018 care, statuează că, atât timp cât o anumită persoană deține calitatea de judecător sau procuror, aceasta poate exercita numai activitățile specifice acestor funcții, astfel încât funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu aceea de magistrat”, spun magistrații.
Forumul Judecătorilor și Asociația Inițiativă pentru Justiție cer demisia judecătorilor de la CSM care au emis cele doua comunicate prin care era criticat pe Klaus Iohannis pentru că a respins numirea Danei Gîrbovan ca ministru al Justiției. Judecătorii CSM considerau că programul prezentat de Gîrbovan ar fi contribuit la îmbunătățirea condițiilor din justiție.
„În acest context, exprimarea de Secția de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei poziții de susținere publică a programului electoral al unui potenţial ministru propus de un partid politic este de natură a pune în discuție credibilitatea întregului sistemul judiciar, imaginea justiției şi a corpului magistraților din România, ridicând semne de întrebare cu privire la rolul acestui organism de garant al independenței justiției şi poziția de neutralitate conferită constituțional, mai ales în contextul preelectoral al momentului.
Din perspectiva cronologiei evenimentelor, nu poate fi ignorată nici modalitatea în care Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a ales să acționeze, aceasta neînțelegând să transmită propunerea de eliberare din funcție a judecătorului propus a fi ministru într-un termen optim, care să conducă în final la eliminarea situației de incompatibilitate ivite şi să ofere posibilitatea juridică de numire a acestuia, cât timp nu mai era magistrat, într-o funcție în puterea executivă, potrivit propriei opțiuni.
Observând, aşadar, că, în urma poziției publice exprimate de Secția de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost vulnerabilizat rolul ce îi este recunoscut acestui organism prin Constituție, fiind ignorate raționamentele Curții Constituționale a României, reținute prin Decizia nr.45/2018, Asociația Forumul Judecătorilor din România şi Asociația Inițiativa pentru Justiție înțeleg să se delimiteze în mod ferm de comunicatele succesiv emise, cu majoritate, de Secția pentru judecători a CSM, solicitând atât preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi tuturor membrilor secției de resort care s-au raliat acestor comunicate, să îşi prezinte demisia de onoare din funcțiile deținute”, se arată în comunicat.
foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 94697 more Information to that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-cer-demisia-judecatorilor-csm-care-au-sustinut-o-pe-dana-girbovan-pentru-a-ajunge-ministru-al-justitiei-csm-nu-a-trimis-demisia-judecatoarei-la-pres…
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-cer-demisia-judecatorilor-csm-care-au-sustinut-o-pe-dana-girbovan-pentru-a-ajunge-ministru-al-justitiei-csm-nu-a-trimis-demisia-judecatoarei-la-presedintie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-cer-demisia-judecatorilor-csm-care-au-sustinut-o-pe-dana-girbovan-pentru-a-ajunge-ministru-al-justitiei-csm-nu-a-trimis-demisia-judecatoarei-la-presedintie/ […]