Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Donald Trump și-a stabilit propunerea pentru funcția de vicepreședinte al SUA. Cine este JD Vance

By news.ro , in Stirile zilei , at 16 iulie 2024

Donald Trump a anunţat luni pe platforma sa Truth Social că l-a ales vicepreşedinte pe senatorul din Ohio JD Vance, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP. 

„Am decis că cea mai aptă persoană să-şi asume funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite este senatorul J.D. Vance, din marele stat Ohio”, anunţă republicanul pe platforma sa, Truth Social.

Un fost critic care a devenit un apărător fervent al lui Donald Trump, J.D. Vance a fost ales de către fostul preşedinte republican ca partener de cursă, o nominalizare care consacră cariera fulgerătoare şi atipică a unei voci a Americii declasate.

Un fost militar şi un scriitor de succes, acest ales din Ohio, în vârstă de 39 de ani, cu un profil eclectic, a apărat neîncetat în Congresul american cauzele dragi fostului preşedinte american – de la lupta împotriva imigraţiei şi până la apărarea protecţionismului economic.

„Am o memorie bună. Dacă lupţi politic împotriva lui Trump şi candidaţilor pe care-i susţine azi, nu veni să-mi ceri ajutorul peste un an pentru ca să-şi treci legea sau proiectele la care ţii”, avertiza la începutul anului senatorul, cu o faţă rotundă, o tunsoare impecabilă şi o barbă îngrijită.

Opozanţii săi au luat în derâdere aceste declaraţii, care subliniază ironia situaţiei.

Înainte de a-l apăra cu dinţii şi cu ghearele pe Donald Trump, J.D. Vance nu se zgârcea deloc în critici la adresa miliardarului.

El s-a declarat la un moment dat un „tip care nu va fi niciodată pro-Trump”.

El l-a catalogat în trecut pe magnat drept ”idiot” şi ”nociv” şi şi-a exprimat îngrijorarea că ar fi un ”Hitler al Americii”.

După tentativa de asasinare a fostului preşedinte, sâmbătă, republicanul a arătat cu degetul ”campania Biden”, care-l prezintă pe Donald Trump ca pe ”un fascist autoritar care trebuie oprit cu rice preţ”.

”Această retorică a condus în mod direct la tentativa de asasinare a preşedintelui Trump”, a acuzat J.D. Vance.

Comentarii