Doi lideri PNL se opun formării unei coaliţii de guvernare cu PSD / Ciprian Ciucu: Nu îmi doresc refacerea USL
Doi lideri PNL se opun formării unei coaliţii de guvernare cu PSD, în contextul în care liberalii vor decide luni, 8 noiembrie, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național (BPN), dacă vor continua negocierile cu USR sau cu PSD pentru formarea unei majorități care să dea noul guvern.
Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, susţine că prima opţiune pentru PNL trebuie să fie refacerea coaliţiei de guvernare cu USR şi UDMR. Într-o postare pe Facebook, el arată că „orice colaborare cu Partidul Social Democrat este dezavantajoasă din punct de vedere politic, guvernamental, ideologic și ca proiecție politică pentru 2024”.
„Nu există garanții de schimbare și reformă pentru metehnele PSD, în teritoriu, în privința cooperării cu ei, lucrurile arată foarte rău și nu vor putea fi nici reglementate, nici gestionate. Suntem pur și simplu incompatibili. Istoria ne-a demonstrat asta”, a scris liberalul pe rețeaua socială.
La rândul său, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 al Capitalei și liderul PNL București, a declarat vineri, 5 noiembrie, că nu susţine formarea unei coaliţii de guvernare cu PSD.
„Eu, în acest moment, nu susţin formarea acestei alianţe (PNL-PSD). Sunt unul dintre cei mai vehemenţi membri ai Biroului Politic Naţional care a spus acest lucru. Deci nu îmi doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar. (…) Dacă se reface, la nivel local e una, la nivel guvernamental e alta, pentru că nu o să îmi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile. Cel puţin aşa văd eu. Adică, nu mă aştept la o decizie a Biroului Naţional în care spune că ne aliem cu PSD în toată ţara, în toate consiliile locale. Nu mă aştept la aşa ceva. Şi ca şi până acum, să se dea libertatea primarilor liberali să îşi facă alianţele politice cu cine consideră că trebuie să-şi facă acele alianţe politice”, a declarat edilul într-o intervenție la B1 Tv, citat de Agerpres.
Context
Florin Cîțu, liderul PNL, a anunțat vineri, 5 noiembrie, că liberalii vor decide luni, 8 noiembrie, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național (BPN), dacă vor continua negocierile cu USR sau cu PSD pentru formarea unei majorități care să dea noul guvern.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/doi-lideri-pnl-se-opun-formarii-unei-coalitii-de-guvernare-cu-psd-ciprian-ciucu-nu-imi-doresc-refacerea-usl/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/doi-lideri-pnl-se-opun-formarii-unei-coalitii-de-guvernare-cu-psd-ciprian-ciucu-nu-imi-doresc-refacerea-usl/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/doi-lideri-pnl-se-opun-formarii-unei-coalitii-de-guvernare-cu-psd-ciprian-ciucu-nu-imi-doresc-refacerea-usl/ […]