Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Doi bărbați au încercat să pătrundă în Parlament cu arme albe asupra lor FOTO

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 12 mai 2023 Etichete: ,

Doi bărbaţi, în vârstă de 71, respectiv 74 de ani, care urmau să participe vineri, 12 mai, la o conferinţă dedicată revoluţionarilor organizată la Palatul Parlamentului, au fost prinşi la controlul de securitate de la intrarea în instituție cu mai multe arme albe, a transmis Poliția Capitalei, potrivit News.ro.

Concret, bărbații aveau asupra lor un box metalic şi două cuţite de tip briceag.

„Aceştia au calitatea de revoluţionari şi urmau să participe la Conferinţa Naţională Pentru Demnitatea Revoluţionarilor din Decembrie 1989, ce se desfăşoară în incinta Palatului Parlamentului, în sala «Nicolae Iorga»”, a arătat sursa citată.

Cei doi au fost conduși la Secția 17 de Poliției.

Potrivit sursei menționate anterior, bărbatul de 74 de ani ar fi afirmat, iritat fiind de control, că acasă deţine și o „grenadă”.

(Sursa foto: News.ro.)

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor au transmis, referitor la incidentul de vineri, de la Palatul Parlamentului, intrarea C1, că este vorba despre un eveniment comercial contractat prin Centrul Internaţional de Conferinţe (închiriere de sală în baza unui contract).

Este cel de-al doilea incident în doar două zile de la intrarea în Palatul Parlamentului. Miercuri, 10 mai, o colaboratoare AUR din Camera Deputaților a încercat să intre cu patru gloanțe în sediul Parlamentului. Femeia este cercetată în libertate. Detalii aici.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Bușcă

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW