DOCUMENT Impozitul ar putea fi majorat cu 500% pentru clădirile și terenurilor neîngrijite din Sectorul 6
Consiliul Local al Sectorului 6 va discuta în ședința de joi, 18 februarie, un proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirile și terenurile neîngrijite.
Edilul susține că o astfel de măsură este necesară pentru protejarea imobilelor și terenurilor respective, dar și pentru combaterea poluării.
„Având în vedere existența pe raza sectorului 6 a unor clădiri și terenuri neîngrijite, se impune elaborarea unor măsuri care să conducă la determinarea proprietarilor de a executa lucrări de reabilitare și igienizare a acestora. O astfel de măsură este necesară și din perspectiva protejării, conservării și funcționalității acestora, precum și pentru combaterea factorilor poluanți”, se arată în proiectul de hotărâre.
Ce înseamnă clădiri sau terenuri neîngrijite
Prin clădiri sau terenuri neîngrijite situate în intravilanul sectorului 6, pentru care va fi aplicată majorarea de impozit, se înţelege:
– în cazul clădirilor: stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade
nereparate/necurăţate/netencuite/nezugravite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea
natură.
– în cazul terenurilor: stare de paragină, acoperit de buruieni, părăsit/abandonat, insalubre,
neefectuarea curăţeniei în curţi, neîntrebuinţarea/nerepararea imprejmuirilor sau alte
situaţii de asemenea natură, conform procedurii.
Proprietarii vor avea timp să remedieze problemele
Proiectul stipulează că după identificarea şi evaluarea proprietății neîngrijite de către Poliția Locală, proprietarul va fi somat până în data de 30 aprilie a fiecărui an fiscal în care s-a constatat starea clădirii ori terenului, să efectueze lucrările de întreținere necesare până la data de 15 noiembrie şi să menţină în continuare clădirea ori terenul în stare de întreţinere.
Sursa foto: viata-libera.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/document-impozitul-ar-putea-fi-majorat-cu-500-pentru-cladirile-si-terenurilor-neingrijite-din-sectorul-6/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/document-impozitul-ar-putea-fi-majorat-cu-500-pentru-cladirile-si-terenurilor-neingrijite-din-sectorul-6/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 33622 more Info on that Topic: mainnews.ro/document-impozitul-ar-putea-fi-majorat-cu-500-pentru-cladirile-si-terenurilor-neingrijite-din-sectorul-6/ […]