Monday, May 17, 2021
Jurnalism corect


Nelu Tătaru, vizită de lucru la Brașov: Ne gândim să gestionăm cazurile pe care le avem. Nu ne gândim la o perspectivă sumbră

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 7 aprilie 2020 Etichete: , ,

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru s-a întâlnit, marți, la Consiliului Județean Brașov, cu autoritățile locale administrative, reprezentanții DSP Brasov și cu managerii unităților sanitare brașovene. 

În vizita de la Brașov, Nelu Tătaru s-a întâlnit și cu reprezentanții managementul unităților sanitare brașovene: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și cel de Psihiatrie. Ministrul Sănătății a solicitat și prezența reprezentanților Spitalului Municipal Făgăraș.

„Vreau să vă precizez că situația cu care ne confruntăm la Suceava se datorează lipsei de comunicare dintre autoritățile locale și județene cu conducerile spitalelor și cu personalul medical. Vreau să evităm asemenea situații și de aceea, după ce am auzit expunerile reprezentanților administrațiilor locale și județene vă invit pe dumneavoastră (pe medici) să spuneți deschis cu ce lipsuri vă confruntați…”, a declarat Nelu Tătaru, în cadrul întâlnirii.

Transmisia de la Consiliul Județean Brașov a fost întreruptă imediat după ce Nelu Tătaru le-a cerut celor prezenți să-și prezinte nemulțumirile.

După ședința pe care a avut-o, ministrul Sănătății a menționat că la Brașov în acest moment sunt în jur de 150 de cazuri de îmbolnăviri. De asemenea, Nelu Tătaru a mai spus că ministerul „nu se gândește la o perspectivă sumbră”

„Ne gândim să gestionăm cazurile pe care le avem. Nu ne gândim la o perspectivă sumbră”, a spus Nelu Tătaru.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW