Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DOCUMENT Clotilde Armand continuă războiul gunoaielor: Am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 10 decembrie 2020

Clotilde Armand a cerut refacturarea serviciilor prestate de compania care se ocupă de salubrizare în Sectorul 1. Facturile restante se ridică la 100 de milioane de lei. 

Solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate în Nota de raport nr. 37031/04.12.2020 a Poliției Locale Sector 1. Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: Clotilde Armand publică documente cu numele Flaviei Teodosiu în războiul gunoaielor / Cum răspunde avocata lui Liviu Dragnea

Primarul Sectorului 1 susține că nu pot fi plătite niște servicii prestate „doar pe hârtie”.

Cetățenii nu merită să fie «victimele» unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește și autoritatea locală. Cetățenii își doresc curățenie pe străzi pentru că plătesc enorm pentru acest serviciu. Din respect pentru banii comunității locale, nu pot plăti niște servicii prestate doar pe hârtie. Tocmai de aceea, pentru a intra în legalitate, am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate. Cât de curând vom rezolva această situație, însă doar cu respectarea strictă a legii”, a declarat Clotilde Armand.

CITEȘTE ȘI: Tensiuni între Clotilde Armand și Nicușor Dan pe tema salubrizării publice: Până atunci îl rog să nu mai complice inutil lucrurile

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *