Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DNA: Zece dosare având ca obiect fraude cu fonduri europene, trimise în judecată în luna iunie/ Au fost constatate prejudicii în valoare de 4,8 milioane de lei

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 7 iulie 2020 Etichete: , , ,

Direcția Națională Anticorupție a transmis, marți, că în luna iunie s-a dispus trimiterea în judecată a zece dosare având ca obiect fraude cu fonduri europene. În aceste cauze au fost constatate prejudicii în valoare de 4,8 milioane de lei, fiind recuperată suma de 514.317 lei în cadrul urmăririi penale.

”În cauzele finalizate de procurorii anticorupţie în luna iunie 2020, având ca obiect fraude cu fonduri europene (altele decât cele deja mediatizate prin comunicate de presă) s-au reţinut prejudicii de 4.875.219 lei (aprox. un milion euro) din care s-au recuperat în cursul urmăririi penale 514.317 lei”, a transmis, marţi, DNA.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a zece dosare.

Într-un dosar, procurorii au trimis în judecată două persoane fizice, reprezentanți ai SC Project Expert Association SRL, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dar şi SC PROJECT EXPERT ASSOCIATION SRL.

”În perioada 2011 – 2015, în contextul realizării a patru proiecte finanţate din fonduri europene ce aveau ca obiect: reabilitarea infrastructurii în oraşele Lupeni şi Băile Herculane, reabilitarea unui spital şi a unui centru cultural din municipiul Lupeni, reprezentanţii SC Project Expert Association SRL ar fi depus la primăriile celor două oraşe atât anterior cât şi după încheierea contractelor mai multe documente false şi inexacte (lista cu experţii desemnaţi pentru a lua parte la proiect, pontaje şi devize, facturi, etc.). Ulterior, cele două instituţii publice au depus înscrisurile respective la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea decontării. Prin aceste demersuri, inculpata SC Project Expert Association SRL ar fi obţinut pe nedrept sume de bani decontate din fonduri europene, totalizând 1.691.291 lei”, a transmis DNA.

În cauză, s-au constituit părţi civile primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane cu sumele de 1.324.067 lei respectiv 318.981 lei.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma nerecuperată de 48.242 lei de la primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Într-un alt dosar au fost trimise în judecată două persoane pentru folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi evaziune fiscală. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Constanța.

”În perioada aprilie 2012 – noiembrie 2013, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect «Înfiinţare fermă de creştere şi exploatare a caprinelor în comună Săcele, jud. Constanţa», unul dintre inculpaţi ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.), pentru rambursare, documente sau declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 2.175.476 lei. O parte din documentele respective (facturi fiscale) care justificau execuţia unor lucrări şi care nu fuseseră realizate în realitate, ar fi fost puse la dispoziţie de celălalt inculpat, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale. În acest context, prin înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturilor respective (ce reprezentau cheltuieli fictive), ar fi fost produs un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 1.501.807 lei (TVA şi impozit pe profit)”, a mai transmis DNA.

În cauză, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale s-au constituit părţi civile cu sumele de 1.501.807 lei respectiv 2.175.477 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.

Alte dosare, cu prejudicii mai mici, au fost instrumentate de către procurorii din Craiova (două dosare), Bacău, Cluj, Oradea, Suceava (două dosare), Timişoara.

Vezi bilanțul DNA pentru luna iunie AICI

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW