DNA a obținut sesizarea Curții de Justiție a UE, în cazul deciziei ÎCCJ care a afectat sute de dosare de pe rolul parchetului
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a obținut vineri, 10 februarie, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu decizia prin care prescripția răspunderii penale a fost catalogată drept lege penală mai favorabilă, ce a afectat sute de dosare de pe rolul parchetului anticorupție.
Cererea de sesizare a CJUE a fost depusă la apelul procesului din dosarul „Mită la partid”, în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță, fiind acuzat că a primit mită de la mai mulți membri PNL pentru diverse funcții.
Decizia reclamată la CJUE a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o dezbatere de anul trecut, stârnită pe fondul altor două decizii ale Curții Constituționale în ceea ce privește prescripția – 297/2018 și 358/2022.
Atunci, Înalta Curte a decis că prescripția răspunderii penale se poate aplica drept lege penală mai favorabilă.
DNA a criticat în mai multe rânduri decizia ÎCCJ și a arătat că peste 500 de dosare, cu prejudicii care trec de 1,2 miliarde de euro, ar urma să fie afectate. Poziția procurorilor a fost susținută și de experții contactați de Main News (detalii, aici).
Procurorii menționau că vor cere sesizarea CJUE pentru „a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene”.
Articolul din Codul penal care reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale poate fi citit aici.
Judecătorii Curții de Apel Brașov au admis cererea DNA de sesizare a CJUE cu următoarele întrebări:
– (n.r. Mai multe articole de drept european) „trebuie interpretate în sensul că se opun unei situaţii juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzaţii solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile în situaţia în care o decizie a instanţei constituţionale naţionale a declarat neconstituţional un text de lege privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe constituţionale, pronunţate în urmă cu patru ani faţă de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) – timp în care jurisprudenţa instanţelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenţei textului respectiv, în forma înţeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanţei constituţionale – cu consecinţa practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripţie pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanţei constituţionale şi a încetării pe cale de consecinţă a procesului penal faţă de acuzaţii în cauză?”
– „În caz afirmativ şi numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici na?ionale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale şi de deciziile obligatorii ale instanţei supreme naţionale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară, în principal, cu articolul 2 din TUE, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE şi articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alineatul (1) din TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928 /CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum în situaţia din litigiul principal?”
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii