Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Directorul unui grup din industria farmaceutică: Sperăm că până la vară vom avea 10 vaccinuri care îşi vor fi dovedit valoarea

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 28 noiembrie 2020

Până la mijlocul anului 2021 ar putea fi disponibile zece vaccinuri anti COVID-19, dacă autoritățile de reglementare le vor aproba, potrivit directorului unei asociații ce reprezintă industria farmaceutică mondială, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Thomas Cueni, directorul general al Federaţiei Internaţionale a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA), a precizat că vaccinurile dezvoltate de Pfizer, alături de BioNTecH, Moderna și AstraZeneca au demonstrat rezultate promițătoare și că nu s-ar pune problema ca aceste laboratoare să încerce să „o ia pe scurtătură”.

Până acum au fost lansate trei vaccinuri şi toate trei au fost un succes. Mă aştept că vom avea ceva similar de la Johnson & Johnson. Mă aşteaptă să vedem rezultate pozitive similare de la Novavax şi multe alte firme Sanofi Pasteur, GSK şi Merck”, a spus Thomas Cueni.

Acesta speră ca până la mijlocul anului 2021 să existe 10 vaccinuri anti-COVID 19 pe piață.

Sperăm că până la vară vom avea, probabil, 10 vaccinuri care îşi vor fi dovedit valoarea. Însă toate trebuie să fie supuse unor analize ştiinţifice riguroase din partea organismelor de reglementare”, a precizat Thomas Cueni.

CE, acord cu Moderna pentru 160 de milioane de doze

Comisia Europeană va încheia cu compania americană Moderna un acord pentru furnizarea a 160 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat marți președinta executivului european, Ursula von der Leyen.

Moderna a anunțat că vaccinul său împotriva COVID-19 înregistrează o eficiență de 94,5%, conform rezultatelor preliminare obținute în urma testelor efectuate pe scară largă.

Pfizer, cerere pentru autorizarea de urgență a vaccinului

Pfizer a anunțat că a depus o cerere la Agenția Americană a Medicamentului (FDA), pentru a autoriza de urgență punerea pe piață a vaccinului anti COVID-19 dezvoltat în colaborare cu BioNTech.

Cele două companii au anunțat că eficiența vaccinului dezvoltat de acestea este de 95%, după ce au finalizat studiile. În plus, laboratoarele farmaceutice susțin că vaccinul nu ar avea efecte secundare.

Astra-Zeneca, rezultate promițătoare

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Astra-Zeneca în colaborare cu Universitatea Oxford a arătat în studiile clinice o eficiență de până la 90%, a transmis luni compania anglo-suedeză printr-un comunicat.

Conform sursei citate, nu au fost raportate spitalizări sau cazuri severe de boală la participanții cărora le-a fost administrat vaccinul. În total au fost raportate 131 de cazuri COVID-19 în analiza intermediară.

Eficacitatea vaccinului a fost de 90% atunci când a fost administrată jumătate de doză, urmată de o doză completă la cel puțin o lună distanță. Atunci când au fost administrate două doze complete la cel puțin o lună distanță vaccinul a prezentat o eficacitate de 62% . Analiza combinată din ambele regimuri de dozarea dus la o eficacitate medie de 70%.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/directorul-unui-grup-din-industria-farmaceutica-speram-ca-pana-la-vara-vom-avea-probabil-10-vaccinuri-care-isi-vor-fi-dovedit-valoarea/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *