Detalii incredibile despre cum a tergiversat CNAIR Autostrada Sibiu – Pitești / Comisia de evaluare nu s-a întâlnit timp de patru luni
Dintr-un document publicat pe forumul Asociației Pro Infrastructură reiese negru pe alb cum CNAIR a tergiversat timp de patru luni desemnarea unui câștigător pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Dacă ani la rând diverși oficiali de la transporturi au pus lipsa de progres în marile proiecte de infrastructură pe seama contestațiilor sau pe diverși factori exogeni autorităților statului, un document care a fost publicat luni pe un forum de specialitate pune într-o altă lumină aceste asumpții.
În condițiile în care ultima contestație a fost respinsă de Curtea de Apel București în august 2019, astfel încât puteau desemna legal un câștigător, comisia care se ocupa de licitație s-a întâlnit abia în ianuarie 2020.
În octombrie 2017 au fost depuse opt oferte și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a numit echipa care se va ocupa de evaluarea lor: Ionuț Mașala, Andrei Filipescu, Emil Rusoiu, Simona Cojocariu, Andrei Tudor, George Banos, Costin Mutu, Alexandru Angheli, Nicoleta Davidescu și alți membri de rezervă.
De atunci și până la desemnarea câștigătorului în martie 2020 au trecut nu mai puțin de 29 de luni (aproape 2 ani și jumătate), timp în care comisia s-a întâlnit de doar 24 de ori. Între septembrie 2019 și ianuarie 2020 (peste 4 luni) n-a fost nicio ședință. Spre comparație, o altă echipă s-a reunit de 21 de ori, evaluând 12 oferte și dând câștigătorul pentru Centura Timișoara Sud în aproximativ 5 luni.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, în 2018 doi ofertanți au fost descalificați, contestațiile lor fiind respinse rapid fără a întârzia licitația. Un alt constructor a avut aceeași soartă la începutul lui 2019, retrăgându-și repede dosarul. Singura perioadă în care procedura a fost blocată în instanțe a fost martie-august 2019, când o asociere chinezo-română a depus 4 contestații, ultima fiind respinsă definitiv.
Până la publicarea acestui material ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și directorul CNAIR, Mariana Ioniță, nu au răspuns la telefon pentru a ne oferi un punct de vedere.
Comentarii
[…] Citește și Detalii incredibile despre cum a tergiversat CNAIR Autostrada Sibiu – Pitești / Comi… […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 14989 more Information to that Topic: mainnews.ro/detalii-incredibile-despre-cum-a-tergiversat-cnair-autostrada-sibiu-pitesti-comisia-de-evaluare-nu-s-a-intalnit-timp-de-patru-luni/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/detalii-incredibile-despre-cum-a-tergiversat-cnair-autostrada-sibiu-pitesti-comisia-de-evaluare-nu-s-a-intalnit-timp-de-patru-luni/ […]
Pretty! This was a really wonderful post. Thank you for your provided information.
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/detalii-incredibile-despre-cum-a-tergiversat-cnair-autostrada-sibiu-pitesti-comisia-de-evaluare-nu-s-a-intalnit-timp-de-patru-luni/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/detalii-incredibile-despre-cum-a-tergiversat-cnair-autostrada-sibiu-pitesti-comisia-de-evaluare-nu-s-a-intalnit-timp-de-patru-luni/ […]