Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Descinderi DIICOT în județele Neamț și Suceava: 14 persoane reținute pentru contrabandă calificată

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 5 noiembrie 2024

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț au reținut 14 persoane, între care 7 bărbați și 7 femei, cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani, pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

Potrivit anchetei, în perioada decembrie 2023 – octombrie 2024, două grupuri de criminalitate organizată, formate din membri ai unor familii, au desfășurat activități de contrabandă în județul Neamț. Grupurile se specializaseră în preluarea și distribuirea unor cantități mari de țigarete de proveniență extracomunitară, din Republica Moldova și Ucraina, fără marcaje legale sau cu marcaje false.

Pe 3 noiembrie 2024, au avut loc 38 de percheziții în județele Neamț și Suceava. În urma acestora, au fost confiscate 474.700 de țigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, 33 de litri de alcool, sumele de 40.000 de euro și aproximativ 41.000 de lei, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte probe.

Instanța a dispus arestarea preventivă a 11 dintre suspecți și control judiciar pentru doi dintre ei, urmând ca în cursul zilei de 5 noiembrie să se decidă și în cazul celui de-al 14-lea inculpat.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din mai multe județe și al inspectoratelor de poliție și jandarmi din Neamț și Bacău. DIICOT precizează că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii