Deputații tăcerii – Cine sunt aleșii care în patru ani de mandat au vorbit cel mai puțin de la tribuna plenului
Au trecut patru ani de la începerea mandatului actualului legislativ, iar în tot acest timp șapte deputați, Petronela Czokany (minorități), Mihai Popa (Pro România), Adrian Mocanu (PMP), Mihai Oprișcan (PPU-sl), Viorica Cherecheș (PNL), Iarco Furic (minorități) și Eugen Durbacă (PPU-sl), nu au reușit să vorbească în plen nici măcar trei minute.
Petronela Czokany
Aleasă deputat în 2016 pe locul minorității bulgare, Petronela Czokany a vorbit în fața colegilor 2 minute și 36 de secunde. În 2018 a votat alături de PSD și ALDE modificările la codurile penale, fiind acuzată ulterior de Uniunea Bulgară din Banat, formațiunea care a trimis-o în legislativ, că prin acest vot ar încerca să scape de un dosar penal dosar penal deschis pe numele ei, în care este acuzată că a deturnat 850.000 de euro. Nu a mai prins loc pe listă la alegerile din 6 decembrie.
Mihai Popa
Mihai Popa a fost ales în 2016 pe lista PSD, iar în anul 2018 a trecut la Pro România. Cu toate că s-a adresat în plen doar 1 minut și 39 de secunde, acesta vizează obținerea unui nou mandat în Parlament, candidând primul pe lista de la Brașov pentru Senat înaintată de formațiunea lui Victor Ponta.
Adrian Mocanu
Un alt deputat cu foarte multe partide la activ dar extrem de inactiv în actuala legislatură este Adrian Mocanu. Doar 1 minut și 8 secunde a vorbit Mocanu în fața colegilor deputați în cei patru ani de mandat. Aflat în prezent în PMP, acesta a mai trecut prin PSD, PSRo (partidul lui Mircea Geoană), UNPR și ALDE.
La aceste alegeri, Mocanu deschide lista PMP Buzău pentru Camera Deputaților.
Mihai Oprișcan
Doar 59 de secunde s-a adresat în plen Mihai Oprișcan, un politician care are a schimbat de cinci ori partidul de-a lungul carierei – PNȚCD, PNL, PDL, PNL, ALDE și acum PPU-sl. Acesta nu candidează la acest scrutin.
Viorica Cherecheș
Doar 1 minut și 38 de secunde au totalizat luările de cuvânt ale deputatului PNL Vioricăi Cherecheș. Cu toate că este membru PNL, Viorica Cherecheș l-a susținut pentru șefia consiliului județean Maramureș pe social-democratul Gabriel Zetea. La acest scrutin parlamentar, deși nu candidează, și-a declarat susținerea pentru un alt social-democrat, Sorin Vlașin
Iarco Furic
Nici reprezentantul minorității croate în Parlament, Ianco Furic, nu s-a făcut remarcat prin nimic notabil, intervențiile acestuia de la tribună au totalizând 2 minute și 32 de secunde. Totuși, lipsa de activitate a lui Furic nu a trecut neobservată în rândurile Uniunii Croaților, acesta nefiind pus pe lista de candidați pentru viitoarea legislatură.
Eugen Durbacă
Doar 1 minut și 11 secunde a vorbit de la tribuna parlamentului și fostul activist PCR, Eugen Durbacă, în prezent la PPU-sl și care a mai făcut parte din alte 10 formațiuni politice (PSM, PDSR (actualul PSD), PDAR, ApR, PD, PUR (fostul PC), UNPR, PLR, ALDE și Pro România).
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: Deputații tăcerii – Cine sunt aleșii care în patru ani de mandat au vorbit cel m… […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/deputatii-tacerii-cine-sunt-alesii-care-in-patru-ani-de-mandat-au-vorbit-cel-mai-putin-de-la-tribuna-plenului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/deputatii-tacerii-cine-sunt-alesii-care-in-patru-ani-de-mandat-au-vorbit-cel-mai-putin-de-la-tribuna-plenului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/deputatii-tacerii-cine-sunt-alesii-care-in-patru-ani-de-mandat-au-vorbit-cel-mai-putin-de-la-tribuna-plenului/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 28161 additional Info to that Topic: mainnews.ro/deputatii-tacerii-cine-sunt-alesii-care-in-patru-ani-de-mandat-au-vorbit-cel-mai-putin-de-la-tribuna-plenului/ […]