Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Delegarea gestiunii serviciului public de transport din Capitală pe 10 ani, aprobată de Consiliul General / Nicușor Dan: Este o condiție de accesare a fondurilor europene

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 19 iulie 2021

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, luni, un proiect de hotărâre pentru avizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport pe 10 ani cu STB SA, SC Serviciul Transport Voluntari SA (STV SA) și Ecotrans SCTM SRL, în arealul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TBPI), relatează Agerpres

Este un contract pe 10 ani, care stabileşte mai multe modalităţi de control din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov faţă de STB, deci, prin acest nou contract de delegare pe 10 ani, o să avem posibilitatea de control pe ce înseamnă salubritate în mijloacele de transport, norme de poluare, serviciu de transport, ceea ce înseamnă respectarea orarului de transport, a ieşirilor din depouri. Acest contract de delegare pe termen lung a serviciului de transport este o condiţie de accesare a fondurilor europene. Am semnat în urmă cu câteva săptămâni contractul pentru cele 100 de tramvaie cu o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor venind de la Uniunea Europeană, şi avem celelalte contracte pe care trebuie să le concretizăm, în urma licitaţiilor pentru autobuze electrice şi troleibuze”, a declarat primarul Nicușor Dan.

În schimb, proiectul a fost contestat de Vasile Petrariu, reprezentantul Sindicatului Transportatorilor din București, menționând că s-a decis „subfinanțarea transportului public local”.

S-a prezentat ca un succes faptul că se deduce TVA pentru compensaţia de transport public local. Şi acest demers e declanşat încă din 2019, este un lucru bun că el a fost finalizat abia acum, dar trebuie să spun că banii în legătură cu care se presupune că s-ar face economie prin neplătirea TVA ar fi trebuit să fie alocaţi STB pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de transport public şi ar fi exact suma care lipseşte faţă de bugetul pe 2020. (…) Această subfinanţare a transportului public local ne creează dificultăţi în a menţine parcul de vehicule în circulaţie din cauza lipsei bazei materiale. Zilnic sunt zeci de defecte tehnice”, a declarat Vasile Petrariu.

În replică, Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, a spus că acest contract ar aduce o economie la bugetul PMB de 150 de milioane de lei anual, bani ce s-ar întoarce înapoi în infrastructura de transport public.

Îmbunătăţim serviciul public, scădem cheltuielile pe care le are această societate, care nu sunt benefice şi nu sunt eligibile pentru transportul public, şi în final, în 2 ani, veţi vedea că vom avea un transport public foarte aproape de cel european”, a explicat viceprimarul.

Hotărârea a fost adoptată cu 50 de voturi ”pentru”.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/delegarea-gestiunii-serviciului-public-de-transport-din-capitala-pe-10-ani-aprobata-de-consiliul-general-nicusor-dan-este-o-conditie-de-accesare-a-fondurilor-europene/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/delegarea-gestiunii-serviciului-public-de-transport-din-capitala-pe-10-ani-aprobata-de-consiliul-general-nicusor-dan-este-o-conditie-de-accesare-a-fondurilor-europene/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/delegarea-gestiunii-serviciului-public-de-transport-din-capitala-pe-10-ani-aprobata-de-consiliul-general-nicusor-dan-este-o-conditie-de-accesare-a-fondurilor-europene/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW