Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dacian Cioloș renunță la președinția Renew, dacă va câștiga șefia USR PLUS: Trebuie să îmi dedic timp

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 10 septembrie 2021

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS și președintele grupului Renew Europe din Parlamentul European (PE), a declarat vineri, 10 septembrie, că va renunța la conducerea grupului din PE, dacă va fi ales președinte al USR PLUS la Congresul din 2 octombrie.

În momentul de faţă, în Parlamentul European, ceea ce îmi ia foarte mult timp este faptul că sunt liderul unui grup politic, celui de-al treilea grup politic. Sunt perfect conştient că, dacă voi fi ales preşedintele acestui partid, trebuie să îmi dedic timp pentru asta şi în mod clar voi renunţa la preşedinţia grupului europarlamentar de acolo, pentru că nu o să pot să le fac pe amândouă. Activitatea asta de preşedinte al partidului este o responsabilitate executivă full time”, a declarat Dacian Cioloș, în cadrul dezbaterii candidaților pentru șefia USR PLUS, organizată vineri la Cluj, citat de Agerpres.

Fostul prim-ministru a precizat că mandatul său la conducerea Renew Europe se va termina la finalul anului, urmând ca grupul din PE să organizeze alegeri.

Faptul că eu nu aş mai fi lider de grup nu va influenţa cu nimic calitatea acţiunilor politice ale celorlalţi colegi din delegaţia USR PLUS care au deja acolo poziţii consolidate. (…) Fiecare în parte şi-a consolidat acolo o poziţie, nu pentru că am fost eu lider de grup, ci pentru că sunt ei competenţi şi pentru că au dovedit ei calităţi politice care vor face ca în continuare delegaţia noastră să fie reprezentată. Deci vă garantez că nu vom pierde nimic”, a precizat co președintele USR PLUS.

Dacian Cioloș candidează împotriva lui Dan Barna și a lui Irineu Darău pentru șefia USR PLUS, la Congresul din 2 octombrie. Cei trei contracandidați au fost prezenți vineri, 10 septembrie, la o dezbatere organizată de filiala USR PLUS din Cluj. 

Sursă foto: PLUS

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW