Dacian Cioloș demisionează de la șefia USR, dar rămâne în partid
Într-o declarație de presă susținută luni seară, Dacian Cioloș și-a anunțat oficial demisia din funcția de președinte al USR, menționând însă că nu va părăsi partidul, așa cum s-a vehiculat.
Decizia sa vine la scurt timp după Biroul Național al USR, for dominat de tabăra Barna, i-a respins propunerile de modificare a statutului, prin care președintele ar fi dobândit mai multe puteri.
„Demisionez din funcția de președinte al USR după ce Biroul Național a respins astăzi planul de revitalizare. Am considerat firesc și de bun simț să îmi prezint demisia pentru că sensul pentru care am candidat a fost să contribui la modernizarea partidului. Credința mea este că USR este o alternativă pe scena politică. Am propus o deschidere a partidului față de mediul de afaceri, societatea civilă și inclusiv oamenii pe care îi scoatem în față. Rămân în continuare în partid”, a declarat Dacian Cioloș.
Acesta s-a arătat dezamăgit de situația în care a ajuns partidul, care în sondajele de opinie se situează sub scorul înregistrat la alegerile parlamentare, recunoscând totodată faliile între vechii membri ai USR și cei proveniți din PLUS.
„Cătălin Drulă va rămâne președinte interimar, până când conducerea partidului va decide să organizeze alegeri pentru un nou președinte. Ar trebui să înceapă în partid o dezbatere în partid, inclusiv despre modernizarea partidului. Un partid nu poate să convingă în exterior, decât dacă are coeziune în interior. Eu asta nu am reușit. Mai țineți minte când i-am propus lui Dan Barna în vară să nu candidăm pentru a revitaliza acest partid? Iată că acolo suntem. Atunci când sistematic în Biroul Național ai 14 la 11, este clar că este o falie”, a evidențiat Dacian Cioloș.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] că Dacian Cioloș a anunțat oficial luni, 7 februarie, că își dă demisia din funcția de președin…, așa cum s-a […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 5533 more Info to that Topic: mainnews.ro/dacian-ciolos-demisioneaza-de-la-sefia-usr-dar-ramane-in-partid/ […]