Curtea de Apel din Bari a suspendat predarea lui Ionel Arsene. Avocații le-au spus judecătorilor că fostul „baron” de Neamț suferă de depresie
Curtea de Apel din Bari a dispus suspendarea mandatului european de arestare a lui Ionel Arsene, pe motiv de tulburări de sănătate mintală, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în seara zilei de joi, 9 noiembrie. Avocații fostului președinte al Consiliului Județean Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare, au invocat presupuse rapoarte psihiatrice care ar atesta că fostul „baron” PSD ar suferi de depresie și prezintă risc ridicat de suicid dacă s-ar întoarce în România, conform publicației italiene corrieredellacalabria.it.
„Experții numiți de instanță vor face expertiza solicitată de avocați (să se constate că are probleme psihice), pentru a vedea dacă se confirmă situația sa medicală. Statul român a așteptat mult timp pentru hotărârea definitivă de predare. Ea este doar suspendată până se obțin rezultatele expertizei și sperăm să efectuăm predarea la final. Sistemul penitenciar din Romania are unde să trateze deținuții, sunt spitale-penitenciar pentru toate tipurile de afecțiune”, a explicat Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.
Arsene a dat în judecată România la CEDO
Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), prin intermediul avocaților săi, pentru a reclama că în România i s-ar încălca dreptul la viață. CEDO nu s-a pronunțat însă până în prezent cu privire la acest caz, decizia de joi aparținând Curții de Apel din Bari, care a suspendat predare.
„Magistratul de legătură cu Italia din cadrul Ministerului Justitiei mi-a adus la cunoștință că avocații condamnatului fugar Ionel Arsene au sesizat CEDO pe motiv că în România i s-ar încălca dreptul la viață și ar fi supus la tratamente inumane/degradante (art. 2, 3 și 4 din CEDO). Ministerul Justiției și ANP au depus la dosarul în care deja s-a dispus de instanța italiană returnarea condamnatului fugar documente în care evidențiem condițiile la standardele europene din penitenciar”, a anunțat ministrul Justiției.
Ionel Arsene a fost condamnat după ce, în anul 2013, a primit de la fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra lui Horia Georgescu, șef al Agenţiei Naţionale de Integritate la vremea respectivă, pentru ca ANI să-l declare pe Culiță Tărâță incompatibil și în conflict de interese.
Judecătorii l-au găsit vinovat pe Arsene și pentru trafic de influenţă, după ce i-ar fi pretins unui afacerist un o șpagă de 5% din suma totală de 60 milioane lei, ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române către firma acestuia.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii