Curtea de Apel București a întors decizia: Sorina Pintea rămâne sub control judiciar
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, să rămână sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită. Iniţial, pe 11 mai, Tribunalul Bucureşti a revocat această măsură, însă DNA a făcut contestaţie şi a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti.
„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Structura Centrală, împotriva încheierii din 11.05.2020, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul penal cu nr. 9.657/3/2020/a1. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând dispune: menţine, ca legală şi temeinică, măsura controlului judiciar a inculpatei Pintea Sorina, măsură preventivă luată prin încheierea nr.81/CO-DL.06.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în decizia CAB.
Acuzațiile procurorilor
Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru că ar fi primit, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, în legătură cu un contract la Spitalul Județean Baia Mare.
Potrivit procurorilor DNA, sumele reprezentau 7% din valoarea unui contract de achiziții publice pentru „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator – sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de Spitalul Județean Baia Mare, cu o societate comercială.
De cealaltă parte, avocații Sorinei Pintea susțin că fostul ministru al Sănătății nu ar fi avut cunoștință despre suma de bani pe care procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit-o în biroul său.
„Doamna Sorina Pintea se află într-o luptă nedreaptă, întrucât este obligată să își apere întreaga carieră și probitate profesională dintr-o postură vulnerabilă, starea sa de sănătate fiind una precară, agravată pe fondul privării de libertate”, se arată într-o scrisoare trimisă de avocați.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/curtea-de-apel-bucuresti-a-intors-decizia-sorina-pintea-ramane-sub-control-judiciar/ […]