Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Cum motivează CCR decizia prin care a respins sesizarea USR asupra Legii bugetului

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 28 decembrie 2021

Curtea Constituțională a respins marți, 28 decembrie, sesizarea depusă de USR asupra legii bugetului de stat. În motivarea dată publicității, magistrații CCR arată că aspectele sesizate de reprezentanții USR în legătură cu alocările pentru Primăria Sectorului 1 nu reprezintă critici de neconstituționalitate. 

Concret, CCR arată că sesizarea nu vizează algoritmul prin care a fost făcută finanțarea, care în opinia judecătorilor ar fi „clar și comprehensiv”, ci doar insuficiența alocărilor.

„Curtea reține că legea stabilește un criteriu unic și unitar de finanțare a tuturor sectoarelor municipiului București și realizează o alocare de principiu identică în privința acestora, astfel că o finanțare preferențială a unui sector sau altul este exclusă. Algoritmul de alocare a fondurilor este clar și comprehensibil, însă nemulțumirea autorilor obiecției de neconstituționalitate nu vizează acest aspect, ci o pretinsă insuficiență a fondurilor bănești alocate sectorului 1 prin prisma unor situații de fapt. Or, asemenea susțineri nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, Curtea neavând competența de a cenzura o opțiune a legiuitorului în sensul reglementării unui anumit mod de alocare a unor resurse financiare pentru unitățile administrativ teritoriale. Ține de marja de apreciere a legiuitorului să stabilească soluția legislativă cea mai potrivită și adecvată pentru a realiza scopul alocării acestor resurse, respectiv asigurarea dezvoltării și stabilității financiare a unităților administrativ-teritoriale și echilibrarea bugetelor locale”, arată CCR în motivarea deciziei.

Partidul lui Dan Voiculescu poate primi bani de la buget, cu o condiție

Un alt aspect sesizat de reprezentanții USR a fost că prin legea bugetului au fost alocate fonduri astfel încât partidele care au reprezentare în Parlament datorită migrației parlamentare, cum este cazul PP-USL, partidul înființat de Dan Voiculescu, să poată primi anul viitor fonduri de la buget. CCR arată că acest lucru este constituțional, însă doar în măsura în care va fi făcută în acest sens o modificare a legii privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale.

„Textul criticat stabilește că, prin derogare de la prevederile art.18 alin.(3) lit.a), alin.(4) și art.19 din Legea nr.334/2006, în anul 2022, 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice care aveau ca membri cel puțin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021. Cu alte cuvinte, la regula generală deja enunțată se adaugă o altă categorie de partide politice ce vor fi finanțate în anul 2022, și anume cele care au devenit reprezentate în Parlament ca urmare a migrației politice. Astfel, în măsura în care un deputat/ senator devine membru al unui partid politic care nu a participat în alegeri sau nu a obținut pragul electoral și se afiliază la oricare dintre grupurile parlamentare existente, partidului politic respectiv urmează a i se acorda subvenția de la bugetul de stat. Această reglementare reprezintă, în mod evident, o completare a art.18 alin.(3) lit.a), alin.(4) și art.19 din Legea nr.334/2006, completare ce urmează a se aplica în cursul anului 2022”, arată CCR.

Curtea Constituțională a respins marți, 28 decembrie, în unanimitate, sesizarea depusă de USR privind legea bugetului de stat, astfel încât actul normativ poate fi transmis pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Context

Plenul Parlamentului a adoptat joi, 23 decembrie, proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.

La proiectul legii bugetului de stat s-au înregistrat 294 voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”, iar pentru cel al asigurărilor sociale de stat au fost 291 voturi „pentru” şi 119 „împotrivă”, conform Agerpres.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *