Cum explică directorul CNAIR decizia de închidere a conturilor la BCR (Erste)
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și-a anunțat decizia de închidere a conturilor deținut la BCR, bancă deținută de grupul Erste, ca urmare refuzului Guvernului Austriei de a susține aderarea la Spațiul Schengen. Într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro, directorul CNAIR, Cristian Pistol, a susținut că demersul reprezintă o măsură de siguranță, având în vedere problemele sociale din Austria.
După ce Guvernul Austriei s-a folosit de dreptul de veto pentru a bloca accederea României în Spațiul Schengen, mai mulți cetățeni și-au anunțat intenția de a-și anula vacanțele în Austria sau de a boicota produsele și serviciile ale unor firme austriece, în principal ale celor din sistemul bancar. Pe piața din România activează două mari bănci cu capital austriac: BCR și Raiffeisen Bank.
În acest context, mai mulți politicieni au vrut să se urce pe valul popular de nemulțumire. Liderul AUR, George Simion, a organizat o manifestație într-o benzinărie OMV, în vreme ce Marcel Ciolacu a declarat că nu va merge prea curând într-o vacanță în Austria. Ideea a fost preluată rapid și de către instituții ale statului. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat intenția companiei de închidere a conturilor deschise la BCR și transferul fondurilor către CEC, bancă deținută de statul român.
BCR: Suntem o bancă finanțatoare în multe proiecte
De cealaltă parte, Ionuț Stanimir, directorul de marketing și comunicare al BCR, într-un interviu acordat Europa Liberă, susține că banca nu a primit nicio notificare oficială din partea vreunei instituții din subordinea Ministerului Transporturilor privind închiderea conturilor, subliniind că acest lucru ar putea fi îngreunat având în vedere creditele contractate.
„Nu (n.r. – am primit vreo notificare). Există anunțuri făcute. În mod normal, noi nu comentăm despre relațiile individuale cu clienții, nu spunem nici cine vine, nici cine pleacă, decât dacă sunt de acord clienții. Dumnealor au anunțat o serie de măsuri. În același timp, noi suntem o bancă finanțatoare în multe proiecte, situația este un pic mai complexă”, a declarat Ionuț Stanimir.
Cristian Pistol: Este o măsură de siguranță
CNAIR nu are însă niciun credit la BCR, a declarat Cristian Pistol pentru Mainnews.ro, precizând faptul că instituția a primit condiții echivalente sau mai avantajoase pentru servicii bancare de la CEC.
„Noi nu avem împrumuturi, nu știu de unde a apărut această ipoteză. Nu avem împrumuturi la nicio bancă. Nu avem credite la BCR, dar nu cred că sunt strâns la legate. Nu înseamnă că toate tranzacțiile trebuie să le derulezi printr-o singură bancă. Este un proces nu de foarte scurtă durată. Avem foarte multe conturi colectoare, în care noi încasăm rovinieta, taxa de pod și restul veniturilor. Eu estimez că va dura o lună să operaționalizăm conturile la o bancă românească de stat. Am primit condiții echivalente iar altele sunt mai avantajoase”, a declarat Cristian Pistol.
În legătură cu raționamentul deciziei de închidere a conturilor, Cristian Pistol a precizat că decizia a fost luată având în vedere inclusiv problemele sociale din Austria.
„Ideea este că nu vrem să avem relații cu o singură bancă. Mai ales că declarațiile cancelarului lor (n.r. – Karl Nehammer) ne-au ridicat semne de întrebare. Atâta vreme cât ai o problemă socială, pot apărea repercusiuni și în domeniul financiar. Este o măsură de siguranță”, a explicat directorul CNAIR.
Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Comentarii