Cristian Ghinea, contestaţie la DNA pe decizia de clasare a dosarului privind cumpărarea de BMW-uri pentru Poliţia Română. Reacția PNL
Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea (USR) va merge, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
UPDATE 13:15:
Florin Roman, vicepreședinte PNL, a reacționat în urma declarațiilor făcute de Cristian Ghinea.
„Gestul domnului Cristian Ghinea, de a depune o plângere împotriva unei ordonanțe de clasare, în cazul Lucian Bode, este unul eminamente politic. Un gest disperat al unui USR care se scufundă tot mai adânc în mocirla politicii. Mai nou, useristii sunt supărați ca procurorii nu le cântă în struna și nu dau soluții pe care Ghinea și Drula și le doresc în competiția politică.
Recent, liderul USR, care poza triumfalist în apărătorul parchetului, acuză DNA ca și-a permis să-i cheme la audieri pe fostii miniștri ai Sănătății, din partea USR, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. De parcă ei ar fi mai presus de lege pentru ca sunt membri USR. Ghinea și Drula vorbesc de “malpraxis judiciar” când în fața procurorului sunt citați useristii, când e vorba de adversari politici, retorica e “hoți și corupți”. Pentru toate aceste presiuni asupra parchetului, CSM s-a autosesizat și a concluzionat ca Drula face declarații care pun presiune și produc imixtiune în actul de justiție.
Dublul limbaj al USR nu mai miră pe nimeni. Cazul penal al primarului Clotild Armaund, este și el trecut de USR la eticheta de “malpraxis juridic”. Adică dacă e cineva de la USR, nu se pune. Eu sper ca dl Drula e bine și nu s-a lovit singur cu ranga la cap. Pentru ca altfel, îl așteptam să fie bărbat și să depună chiar el plângerea. Nu să își trimită băiatul de casa, dl Ghinea, cel căruia îi vărsa mii de euro lunar din bani publici.
Intoarcearea armelor de USR împotriva justiției și a statului de drept, dublul limbaj al liderilor USR, ne arată ca în cazul domniilor lor, nu a fost decât prosteală, pentru tot mai puțini români care miros ipocrizia USR.
Închei prin a spune: Iartă-i Doamne ca nu știu ce fac”, dar teama îmi e ca după ce susțin consumul de canabis, sa nu-l văd pe Ghinea ca depune plângere și împotriva Cerului!”
UPDATE 11:30:
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a înaintat o contestație la DNA în legătură cu decizia de clasare a dosarului referitor la achiziționarea de BMW-uri de la firma prietenului președintelui Iohannis, conform unui comunicat oficial emis de formațiune.
”Contestaţia de astăzi are 14 pagini de argumente care demonstrează că procurorul de caz nu a făcut nicio anchetă. Procurorul s-a făcut doar că verifică un abuz în serviciu al unor funcţionari de execuţie din Ministerul de Interne, când, de fapt, noi am reclamat la Parchetul European o fraudă cu fonduri europene. Totul pentru a-l proteja pe Lucian Bode. Mă aştept ca domnul Voineag să constate neregulile procurorului de caz din subordinea dumnealui şi să infirme ordonanţa de clasare. Domnul Voineag trebuie să decidă dacă DNA este scut pentru infractori”, a declarat Cristian Ghinea.
Clasarea dosarului „BMW-uri pentru Poliţie” este de neînţeles în condiţiile în care un alt dosar pe o cauză similară, dosarul „Teldrum”, în care cerinţele tehnice au fost formulate tot astfel încât să fie îndeplinite de un anume ofertant, a fost trimis în instanţă, nu clasat, precizează comunicatul.
”Teldrum-ul PSD poate fi trimis în judecată, dar BMW-urile PNL nu? Asta trebuie să clarifice public şeful DNA. Dacă nu, oamenii vor crede că instituţia a ajuns la comanda politică a lui Lucian Bode şi Silviu Mânăstire, care ameninţă public cu dosare adversarii politici. Există în acest dosar indicii temeinice de fraudă care trebuia să fi fost verificate, lucru care însă nu s-a întâmplat. Tot ce a făcut procurorul în acest dosar a fost să transcrie punctul de vedere al IGPR, nu a făcut nicio anchetă”, precizează Cristian Ghinea.
”Procurorul nu a văzut niciun indicator de fraudă. Poate trebuie să îşi pună ochelari, să vadă mai bine. Apoi, în orice licitaţie, dacă nu eşti sigur că vei câştiga pentru că ţi-a aranjat Bode criteriile, nu depui o ofertă cu preţul maximal, ci măcar un pic mai jos. În acest caz, Automobile Bavaria a depus oferta cu preţul maximal. Procurorului nu i s-a părut deloc suspect, nu a verificat nimic”, subliniază Cristian Ghinea.
Știre inițială
Cristian Ghinea se va prezenta la DNA la ora 10.00, el urmând să facă declaraţii de presă la sosire. Acesta nu a fost citat și urmează să depună plângere
El nu va fi audiat însă în dosarul care vizează achiziţia vaccinurilor anti-COVID în perioada pandemiei.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii