Cristian Adomniței, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare în primă instanță: M-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți
Cristian Adomniței critică, într-o postare pe Facebook, decizia judecătorului de la Tribunalul Iaşi de a îl condamna, în primă instanță, la închisoare cu executare. Fostul președinte al Consiliului Județean Iași a fost condamnat, vineri, la 3 ani și 2 luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Adomniței: Mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în fața unei cizme de cauciuc rusești
„Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit.
5 ani v-am respectat independența. Am refuzat orice interviu. Nu am dat nici o declarație, nu am făcut nici un comentariu, nici public, nici privat. Nu am vrut niciodată să poată fi atinsă libertatea dumneavoastră de conștiință. Să vă simțiți presată, analizată, stresată. V-am oferit tot respectul pe care îl merită o autoritate, într-un stat de drept. Stat de drept pe care îl respect până la capăt și în fața căruia mă înclin, căci este proiectul meu de viață: un stat în care să fie respectate drepturile și libertățile cetățenilor.
5 ani am respectat tot ceea ce ați dispus. Nu am dat crezare tuturor celor care mi-au spus că, prin tot ceea ceea ce faceți, expuneți prea limpede un punct de vedere, nu am cerut strămutarea cauzei, nu v–am recuzat. Deși a fost evidentă lipsa dumneavoastră de curiozitate cu privire la vinovăția sau nevinovăția mea, încă de când ați respins cererea mea de a fi testat poligraf, deși a fost evidentă toleranța dumneavoastră față de implicarea SRI in dosarul meu, încă de la momentul în care ați precizat că vă veți pronunța odată cu fondul asupra cererii avocaților de a exclude interceptările SRI, fiind evident că, odată cu fondul, nu ați mai fi putut înlătura fizic interceptările de la dosar, așa cum cer Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, deși ați sfidat orice aparență de respectare a principiului egalității armelor, atunci când ați acceptat doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA, nu și pe cele, tot ale SRI, din care reieșea că denunțătorul lor raporta opozanților mei politici, consultându-i cu privire la demersurile viitoare în ceea ce mă privește, v-am acordat prezumția de nevinovăție. Deși, pentru mine, nu era o datorie de serviciu.
Nu m-am temut niciodată de dumneavoastră. Nu aveam de ce să mă tem. Sunt nevinovat, m-am dus singur la poligraf, în absența oricăror probe de vinovăție, ca să vă aduc o probă de nevinovăție. Am crezut că ați citit ce scrie în cărțile de drept, că poligraful poate da rezultate fals pozitive, nu fals negative și că, în situațiile în care o persoană își susține nevinovăția de la început și trece testul poligraf, organele judiciare trebuie să acorde poligrafului valoarea unui mijoc de probă. Și că nu vă veți asuma să condamnați un om evident nevinovat.
Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet.
Într-o justiție care tranziționează de la cea hidos și politic represivă, a fostului regim, către una a statului de drept, într-o justiție în care au început să pășească, elegant, discret, doamne cu pantofi albaștri, mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în fața unei cizme de cauciuc rusești. Sau a unui bocanc securist”, a scris Adomniţei pe Facebook.
Acuzațiile DNA
Procurorii susţin că, în 2013, firma unei afaceriste a obţinut un contract de tiparire materiale de promovare a judeţului Iaşi, aceasta utilizând documente false.
„În data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și SC Laser Co SRL, administrată de inculpata Popa Letiția Elena, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite:
– albumele de prezentare,
– broșurile
– DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași
– machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora
Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei”, arată DNA.
În decembrie 2014, pentru ca afacerista să poată încasa plata bunurilor nelivrate, directorul executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, „cunoscând faptul că nu fuseseră livrate reperele respective, cu intenție:
– a determinat membrii comisiei de recepție din care făcea parte și inculpata Irimescu Carmen Ingrid, să semneze un proces verbal de recepție antedatat 07.01.2014, în cuprinsul căruia s-a menționat, în mod nereal, faptul ca fuseseră livrate, la data de 19 decembrie 2013, și reperele lipsă, respectiv 1000 albume de prezentare a județului Iași, 1000 broșuri, 1000 DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași (o bucata), machetele cu proiectul conceperii și design-ului albumelor de prezentare a județului Iași,
-a semnat mai multe documente, activități ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților în cuantum de 1% pe zi, rezultând un prejudiciu total in cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale si prin impiedicarea perceperii penalitatilor, și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă”.
Implicarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi
„În perioada martie-aprilie 2015, inculpatul Adomniței Cristian Mihai în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora și Irimescu Carmen Ingrid, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală.
În acest sens, în contextul unei misiuni de audit declanșate cu privire la executarea acestui contract, inculpatul a efectuat demersuri menite:
– să amâne finalizarea misiunii de audit,
– să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că un număr de 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate,
– să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Popa Letiția Elena să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Județean.
Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de către inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproșându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum și faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de inculpata Popa Letiția Elena, fără aprobarea sa.
De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deși i s-a adus la cunoștință, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia și i s-a solicitat, în mod expres, acest lucru. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise.
Astfel, în cursul lunii martie 2015, inculpatul Adomniței Cristian Mihai a semnat un proces verbal, datat 11.02.2015, prin care atesta, în mod mincinos, faptul ca la data respectivă, cele 948 albume de prezentare a județului Iași au fost restituite de către Consiliul Județean Iași societății comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.
În același sens, inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a refuzat să avizeze formularul de “constatare și raportare a iregularităților”, întocmit de către Serviciul Audit Public Intern din Cadrul Consiliului Județean Iași, și le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească un altul, cu același număr de înregistrare, care să nu conțină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv.
De asemenea, la data de 01 aprilie 2015, inculpatul Adomniței Cristian Mihai a semnat o adresă în cuprinsul căreia se făcea referire la procesul verbal din data de 11.02.2015, manifestându-și acordul ca termenul de predare a celor ”748 bucăți cataloage actualizate” să fie prelungit până la data de 30 aprilie 2015, deși nu fuseseră predate cataloage care sa poată fi actualizate”, potrivit DNA.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 11115 more Info to that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 37217 more Info to that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/cristian-adomnitei-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-in-prima-instanta-m-am-nascut-liber-si-voi-muri-liber-indiferent-de-lagarele-pe-care-mi-le-prescrieti/ […]