🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale

Suspecții acționau sub paravanul unui proiect de „reeducare” care presupunea diverse activități educative de recuperare și de reintegrare socială pentru minori. Proiectele educative erau coordonate de soții de origine germană.

În plus de asta, banii pentru finanţarea acestui proiect erau asigurați de statul german și au fost însușiți de mebrii grupului.

„Copiii aduşi în acest proiect erau luaţi de către statul german în custodie de la părinţii acestora, după care erau încredinţaţi direct către “Projekt Maramureş” (deși furnizorul serviciului social figura a fi o asociație) pentru a intra în „programul de reabilitare” promovat de iniţiatorul şi coordonatorul acestuia, inculpatul S.B.S, ajutat de soţia sa, S.B. şi de inculpații N.V. și B.T.”, menționează procurorii.

Cei doi soți acționau sub paravanul „Centrul Projekt Maramureş”, o entitate nedefinibilă din punct de vedere juridic, care-și avea sediul în localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş.

Centrul se afla pe un vârf de deal, într-o zonă izolată, fără semnal GSM, foarte greu accesibil chiar și în condiţii de vară, pe un drum forestier, fiind necesar un vehicul cu tracțiune 4×4.

Cum erau tratați minorii

Copiii aduşi în centrul de reabilitare din maramureș erau luaţi în custodie de la părinţii lor de către statul german, după care erau încredinţaţi direct către “Projekt Maramureş”.

„Adolescenţii, cetățeni germani, aveau comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate, dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave au devenit instabili emoţional”, susțin anchetatorii.

Programul de „reabilitare” conținea multe activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, „beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative”.

Realitatea era însă alta. Majoritatea tinerilor erau  excluși de la orice formă de continuare a studiilor. Odată ajunși în centru, având actele de identitate şi bunurile personale erau confiscate.

Minorii au fost supuşi unor metode dure şi brutale, de aşa-zisă „educaţie”, promovate de cei doi soți în baza unor convingeri educative personale.

„Aceste metode au presupus în realitate aplicarea unor metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor fizice şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii”, mai arată DIICOT.

Imediat după sosirea în centrul de reabilitare, adolescenţii germani erau supuşi unui program de izolare de aproximativ 3 săptămâni.

Pe parcursul acestei perioade li se aplicau niște pedepse numerotare cu „1 la 1 , 2 la 1 sau 3 la 1”, în funcție de greșeala pe care o comiteau.

„Pedeapsa/regula „1 la 1”– copilul nu fumează, nu are voie singur în oraş, nu are voie să se uite la televizor, nu mănâncă în bucătărie cu ceilalţi copii, ci singur în cameră, nu are voie să se depărteze de adultul care îl are în supraveghere. Această aşa zisă pedeapsă dura maxim 3 săptămâni şi se aplica în cazul în care copiii se băteau între ei, băteau animalele, dădeau foc unor diferite obiecte.

Pedeapsa/regula „2 la 1” reprezenta o casă în care 2 adulţi supravegheau 1 copil. Casa era compusă dintr-o cameră unde erau cazaţi adulţii iar din acea camera exista acces către o altă cameră unde era cazat copilul, precum şi către o baie care deservea ambele camere. Copilul mânca în cameră, în acea casă, separat de alţi tineri, iar dacă avea un comportament adecvat, îi era permis accesul la televizorul aflat în camera în care erau cazaţi adulţii care îl supravegheau. Această regulă/pedeapsă se aplica unui copil care nu se integra şi nu socializa cu alţii copii dintr-un grup sau aveau comportament violent în cadrul familiilor unde erau daţi în plasament.

Regula „leicht matrose” (marinar ușor) însemnând că un copil era cazat singur, avea o raţie de 3 ţigări pe zi, activităţile erau libere în sensul că dacă unii dintre angajaţi erau repartizaţi singuri să îndeplinească sarcini zilnice, acel copil se deplasa cu aceştia să îi ajute (de ex. la cosit sau strâns de fân, hrănirea animalelor, la lucru în atelierul de tâmplărie, de mobilă, în cel de fierărie etc.).

Regula „matrose” (marinar) însemna 5 ţigări/zi, posibilitatea de a lucra peste program pentru a câştiga bani în plus, putea să meargă la cel mai apropiat magazin, în zilele de weekend avea voie să meargă în oraş, la cumpărături, iar o dată pe lună avea o zi liberă pe care alegea să şi-o petreacă cum doreşte.