Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Copii cu dizabilităţi din Suceava, bătuți, umiliți și amenințați cu moartea. Cinci terapeute, reținute

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 23 august 2023 Etichete: , , ,

Cinci  terapeute din cadrul unui  centru  pentru copiii cu dizabilități din Suceava, aflat în administrarea unei  asociaţii, au fost reținute, pentru 24 de ore, pentru rele tratamente aplicate minorului, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit sursei citate, terapeutele  au lovit în mod repetat, au umilit, înjurat și amenințat cu bătaia sau chiar cu moartea mai mulți copii cu dizabilități aflați în acel centru, care nu au putut comunica părinţilor abuzurile  la care au fost supuși supuşi. Procurorii le vor prezenta instanței cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări, a reieșit că cele cinci terapeute au lovit copiii cu dizabilități și le-au afectat dezvoltarea fizică și emoțională, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Copiii au fost trași de păr, loviți, înjurați și amenințați cu moartea chiar de cele care ar fi trebuit să-i îngrijească

Actele de violenţă au vizat în total cinci victime minore şi au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr.

În sarcina fiecărei inculpate s-au reţinut fapte separate, în funcţie de numărul victimelor şi al actelor comise la date diferite. Totodată, s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă, fiecare dintre cele 5 inculpate au pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică şi intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilităţi

Măsurile şi tratamentele care constituie rele tratamente şi care au fost reţinute în sarcina inculpatelor au vizat în total cinci victime minore şi au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat şi agresiv, ameninţări cu acte de violenţă şi moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacţii autoritare, diverse corecţii fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispoziţiile date”, au transmis anchetatorii.

Violențele asupra copiilor cu dizabilități din centrul sucevean s-au înregistrat în perioada 7-9 august, menționează sursa citată.

Sursă foto: Pixabay 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW