Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Condamnări într-un dosar ANRP: Horia Simu și Crinuța Dumitrean, sentințe de peste 6 ani, în primă instanță

By Redactia , in Justitie Politic , at 27 noiembrie 2020 Etichete: , , , ,

Curtea de Apel București a dispus, vineri, o primă sentință în unul dintre dosarele vizând corupția de la ANRP, mai mulți inculpați fiind condamnați la închisoare cu executare. Judecătorii au decis ca inculpaţii să achite prejudiciul de 7.715.000 euro. DNA susţine că Horia Simu ar fi obţinut despăgubiri supraevaluate ale unui teren din Constanţa.

Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani și 4 luni, iar fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, a primit o pedeapsă de 6 ani și 3 luni. Sentința nu este definitivă. Fostul deputat Cătălin Teodorescu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, iar fostul parlamentar  Marko Attila-Gabor la 5 ani de detenție, sentința fiind contopită cu alte decizii. Evaluatorul Alin Dima a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni, fiindu-i interzise drepturile de a fi ales în funcţii publice şi de a exercita profesia de expert – evaluator.

„În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Simu Horia in prezenta cauza in pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adauga un spor de 2 ani si 4 luni închisoare ( o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite ), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. aplică pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator al unei societati comerciale sau de a coordona societati comerciale, in tara sau in strainatate) C. pen., pe o durata de 4 ani dupa executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de ocupa o func?ie care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator al unei societati comerciale sau de a coordona societati comerciale, in tara sau in strainatate) C. pen., pe durata executarii pedepsei principale”, se arată în decizia instanţei.

Curtea de Apel București a anulat decizia de despăgubire dată de ANRP în acest caz.

„Admite acțiunea civila formulata de partea civila Statul Roman prin Ministerul Finanțelor și: în baza art. 25 alin. 3 C.p.p. anulează decizia nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societății ROSINTALY MANAGEMENT LIMITED, în cota de 75%, a lui Niculae Aurel, în cota de 15% și a lui Birisiu Ionut, în cota de 10%, în cuantum total de 37.243.500 lei, dar și titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societății ROSINTALY MANAGEMENT LIMITED, nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului Niculae Aurel și nr. 1928/16.06.2011 emis în favoarea martorului Birisiu Ionuț”.

Decizia instanței poate fi consultată AICI.

Știre în curs de actualizare

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW