Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


#Colectiv | Continuă apelul în procesul tragediei care a luat 65 de vieți. După aproape 5 ani, justiția n-a stabilit niciun vinovat

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 16 octombrie 2020 Etichete: ,

Curtea de Apel București reia apelul în procesul tragediei din Colectiv. Vineri este programat încă un termen de judecată, la care sunt așteptate noi audieri. 64 de tineri au murit iar al 65-lea și-a pus capăt zilelor, după infernul din 30 octombrie 2015. Până acum, însă, nimeni nu a plătit pentru tragedie.

De altfel, nici măcar cercetările nu s-au încheiat, deși au trecut aproape cinci ani de la incendiul devastator. Procurorii încă anchetează intervenția de atunci.

În vară, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins solicitarea făcută de o parte dintre rudele victimelor din incendiul de la Colectiv. Aceștia au cerut instanței să oblige procurorii să finalizeze mai repede cercetările în dosarul tratamentului primit de răniți.

CITEȘTE ȘI: Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, despre buretele care a luat foc: Nu am întrebat dacă este inflamabil

115 ani de închisoare în dosarul Colectiv

Procesul tragediei de la Colectiv, în urma căreia 64 de tineri au murit iar cel de-al 65-lea și-a pus capăt zilelor s-a încheiat, în primă instanță, anul trecut. Pe 19 decembrie, Tribunalul Capitalei a dat decizia: patronii clubului au fost condamnați la câte 11 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a primit opt ani de detenție.

Cei doi pirotehniști au primit 9 ani și 8 luni, respectiv 10 ani. La rândul lor, cei doi pompieri au fost condamnați la 9 ani și 2 luni.

Reprezentanții firmei de artificii și fostele angajate ale primăriei au primit, de asemenea, condamnări. Însumate, sentințele ajung la 115 ani de închisoare.

CITEȘTE ȘI: Tribunalul Capitalei explică cei 115 ani de închisoare dați în dosarul #Colectiv: Atitudinea inculpaților rezidă în lăcomie / Judecător: Comportamentul unor inculpați denotă cinism

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW