Saturday, January 22, 2022
Jurnalism corect


Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, despre buretele care a luat foc: Nu am întrebat dacă este inflamabil

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 septembrie 2020 Etichete:

Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, declarat miercuri la Curtea de Apel București că nu a avut habar că buretele care a dus la amplificarea incendiului este inflamabil.

Condamnat de prima instanță la 11 ani de închisoare, Costin Mincu susține că firma care a instalat în interiorul clubului materialele inflamabile a fost găsită de Alin Anastasescu, unul dintre ceilalți proprietari.

„Noi am cumpărat un club gata făcut, era Guantanamo. L-am achiziționat cu motoarele de ventilație incastrate. Nu am zidit nicio fereastră. Am dărâmat o parte din bar. Clubul avea pe tavan o plasă, ca o copertină interioară, ca într-un teatru. Am cumpărat în ideea că facem un club de muzica live. Acea copertină a fost luată de proprietar dinainte. Am căutat o firmă de design acustic. Asta e firma găsită de colegul meu Alin (n.r. – Alin Anastasescu) pe internet. Avea un portofoliu mare până în acel moment. Ne-a arătat pe site-ul lui mai multe soluții. (…) Noi solicitându-i o soluție optimă, să ne putem permite (…)Nu l-am întrebat dacă este inflamabil. Ăsta este adevărul. Noi n-am organizat spectacole cu artificii. Am cerut soluții acustice”, a declarat în fața instanței Alin Mincu.

Mincu: Nu am discutat nimic despre spectacol pirotehnic

Costin Mincu afirmă că nu avea habar nici despre spectacolul pirotehnic care a dus la tragedia în care 65 de persoane și-au pierdut viața.

„Am discutat cu ei telefonic de 3-4 ori. Nu am discutat nimic despre spectacol pirotehnic. (…) Când organizam noi nu se foloseau materiale pirotehnice. În mod specific nu am băgat în contract că nu pot folosi pirotehnice. Nici la Goodbye to Gravity. Nu mi-a spus nimeni ca vor să folosească”, a mai afirmat Mincu în fața instanței.

Sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW