PoliticStirile zilei

Clotilde Armand, noi explicații după acuzațiile ANI / Reacția prefectului Capitalei

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a venit luni, 7 noiembrie, cu noi precizări privind sesizarea de incompatibilitate pe care Agenția Națională de Integritate (ANI) a depus-o la Parchet și la Instituția Prefectului după ce edilul s-a numit pe sine în postul de manager al unui program derulat prin fonduri europene. Armand susține că a respectat legea și a anunțat că a depus o plângere penală împotriva inspectorului ANI, acuzându-l că i-a refuzat accesul la dosar. 

„Sesizarea făcută de PNL împotriva mea spune așa: primarul sectorului 1 s-a numit manager de proiect și a încasat 3500 euro în 5 luni. Adică eu (primarul) n-am voie să fiu manager de proiect fiindcă m-am numit singur și mi-am semnat singur dispozițiile de numire. Nimic mai fals”, a transmis Clotilde Armand într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Edilul a explicat că dispoziția prin care s-a numit pe sine în postul de manager al programului a fost verificată de prefectul Toni Greblă, dar și că reprezentanții ministerului responsabil pentru proiectului sesizat de ANI spun într-un răspuns că primarul este eligibil.

De asemenea, primarul Sectorului 1 a anunțat că va depune plângere penală împotriva inspectorului ANI care, spune acesta, i-a refuzat accesul la dosar cu toate că l-a cerut de mai multe ori.

Proiect de prevenție a actelor de corupție

Totodată, Armand a precizat că „obiectivul principal al proiectului făcut în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție este creşterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei prin îmbunătăţirea, consolidarea şi dezvoltarea capacităţii administrative a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.”

Conform edilului, aceasta înseamnă realizarea procedurii operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive, realizarea unui registru al riscurilor de corupție în cadrul administrației locale, instruirea a 60 de angajați în domeniul prevenirii corupției și derularea unei campanii de conștientizare.

Dan Tudorache a sesizat ANI

Fostul primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat pentru România TV că el a fost cel care a sesizat ANI, considerând că există compatibilitatea ca actualul să se afle într-un conflict de interese și incompatibilitate.

„A luat banii, e adevărat, știam din luna februarie că va face acest lucru. De atunci am știut că se află în posibilitatea de a fi într-un conflict de interese și incompatibilitate. Am lăsat să treacă două-trei luni să încaseze banii și apoi am făcut solicitarea către ANI. E ca un flagrant, nu mai are cum să dea înapoi”, a declarat Tudorache, conform sursei citate.

Armand susține că ANI s-a sesizat ca urmare a unei plângeri formulate și de un consilier local al PNL, pe lângă Tudorache.

Reacția prefectului Capitalei

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, numit în funcție de PSD, a anunțat că după ce va fi sesizat oficial de către ANI, va ataca în contencios administrativ dispoziţiile prin care primarul Sectorului 1 s-a numit manager de proiect şi cele referitoare la acordarea unor sporuri.

Greblă a precizat, pentru Digi24, că Prefectura a cerut un punct de vedere de la ANI, având dubii despre legalitatea adoptării hotărârilor prin care primarul Armand s-a autointitulat manager de proiect.

„Prefectura face verificări periodice cu privire la legalitatea emiterii dispoziţiilor primarilor de sector şi a primarului general, ca şi a legalităţii adoptării hotărârilor consiliilor locale. La ultima verificare pe care am făcut-o la Primăria Sectorului 1, am dat aviz de legalitate pentru o parte din dispoziţiile primarului şi am reţinut pentru verificări suplimentare patru din dispoziţiile primarului Sectorului 1.

Am sesizat, cerând un punct de vedere Agenţiei Naţionale de Integritate, având dubii despre legalitatea adoptării hotărârilor prin care primarul (…) s-a autointitulat manager de proiect şi în această calitate a beneficiat şi şi-a atribuit un spor la indemnizaţia de primar”, a spus prefectul, citat de Agerpres.

Greblă a mai menționat că, din momentul în care prefectul va sesiza instanţa de judecată, vor fi suspendate titulatura de manager de proiect, precum şi sporurile acordate.

CITEȘTE ȘI: PSD cere USR suspendarea lui Clotilde Armand

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button