Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Clopotele de la Notre-Dame de Paris s-au auzit pentru prima oară de la incendiul din 2019. Când va avea loc redeschiderea oficială

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 8 noiembrie 2024 Etichete: , ,

În curând, catedrala Notre-Dame din Paris va fi din nou animată de sunetul clopotelor, tăcute încă din 2019, după incendiul devastator care a afectat monumentul istoric. Potrivit AP News, joi, catedrala gotică a primit trei clopote noi, inclusiv unul special folosit pe stadionul Stade de France, cu ocazia Jocurilor Olimpice de anul acesta.

Acest „clopot olimpic” a fost oferit cadou de comitetul Paris 2024 și va fi instalat alături de alte două clopote mai mici, numite Chiara și Carlos, care vor fi plasate deasupra altarului și trase în timpul slujbelor religioase, conform declarațiilor oficialilor. Sosirea clopotelor vine cu puțin timp înainte de redeschiderea catedralei, programată pentru 8 decembrie, un pas semnificativ în restaurarea și modernizarea acestui monument vechi de 861 de ani, celebrat în întreaga lume prin romanul Cocoșatul de la Notre Dame al lui Victor Hugo.

În cadrul ceremoniei de primire a clopotelor, Olivier Ribadeau Dumas, rectorul catedralei, și-a exprimat recunoștința pentru acest moment important în viața catedralei.

„Ce bucurie”, a spus el. „În cel mai important moment al Liturghiei, aceste clopote vor suna, la fel cum făceau când învingătorul unei competiții își putea celebra victoria”.

Clopotul olimpic emblematic a devenit un simbol special în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, fiind tras de fiecare câștigător la competițiile de atletism. Cu redeschiderea catedralei Notre-Dame, este anticipat un flux de aproximativ 15 milioane de vizitatori anual, ceea ce aduce provocări majore pentru gestionarea turiștilor și pelerinilor.

Pentru a facilita accesul, la redeschidere va fi lansat un sistem digital prin care vizitatorii își vor putea rezerva gratuit intervale orare. Totuși, accesul în catedrală va rămâne permis și fără rezervare, conform informațiilor de pe site-ul oficial Notre Dame de Paris.

foto: X

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW