Clarificări ale autorităților privind reacțiile alergice raportate după administrarea vaccinului BioNTech-Pfizer: Reacțiile adverse, rare. Survin în contextul unui teren personal preexistent
Autoritățile din România fac precizări privind reacțiile adverse la vaccinul BioNTech-Pfizer, după raportarea a două reacții alergice la persoane care s-au vaccinat în Marea Britanie. Astfel, se menționează că „reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează”.
„Demararea campaniei de vaccinare a populației din Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer împotriva SARS-CoV-2 a fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală. Acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice, însă sunt necesare câteva clarificări.
Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19. Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță chiar și pacienților cu istoric de alergii dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului[1].
Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea[2]. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică.
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave. Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage, de asemenea, atenția că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice. Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice. Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo.
În prezent, acest vaccin se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente. Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate. Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp”, potrivit unui comunicat de presă.
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Prepel
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: Clarificări ale autorităților privind reacțiile alergice raportate după administrarea vaccinulu… […]
[…] CITEȘTE ȘI: Clarificări ale autorităților privind reacțiile alergice raportate după administrarea vaccinulu… […]
[…] CITEȘTE ȘI: Clarificări ale autorităților privind reacțiile alergice raportate după administrarea vaccinulu… […]
Wow, wonderful weblog structure! How lengthy have you
ever been running a blog for? you make blogging look easy.
The entire glance of your web site is magnificent, as smartly as the content!
You can see similar here sklep online
Good day! Do you know if they make any plugins to assist with SEO?
I’m trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I’m
not seeing very good success. If you know of any please share.
Thank you! I saw similar art here: Backlink Building
india pharmacy https://indiaph24.store/# top 10 online pharmacy in india
reputable indian online pharmacy
Hey there! Do you know if they make any plugins to assist with Search
Engine Optimization? I’m trying to get my site to
rank for some targeted keywords but I’m not
seeing very good gains. If you know of any please share.
Kudos! You can read similar text here: Escape rooms list
I’ve been browsing on-line more than three hours nowadays, yet I by no means discovered any attention-grabbing article like yours. It is lovely worth sufficient for me. Personally, if all website owners and bloggers made good content as you did, the net will be much more useful than ever before!