Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciucă își dă demisia vineri. Negocierile pentru conducerea ministerelor continuă

By Dragomir Georgiana , in Politic Stirile zilei , at 24 mai 2023 Etichete: , , , , , ,

Premierul Nicolae Ciucă își va depune mandatul vineri, 26 mai și până săptămâna viitoare va decide, dacă rămâne în Executiv după rotativa guvernamentală sau va prelua funcția de președinte al Senatului. Până la 1 iunie, Marcel Ciolacu, președintele PSD, ar urma să fie noul premier al României.

În ceea ce privește negocierile pentru ministere, acestea nu s-au finalizat. Deși nu au dorit să recunoască public, liderii PNL și cei ai PSD au avut neînțelegeri cu UDMR privind preluarea unor portofolii. UDMR nu este parte semnatară a protocolului dintre liberali și social-democrați și nu sunt dispuși să „cedeze” Ministerul Dezvoltării. Au fost de acord, însă, cu o posibilă comasare a Ministerului Sportului cu cel al Familiei, la inițiativa PSD.

„Orice formulă, de la cea din protocol, de la cea a asumării ministerelor, e deschisă”, a precizat Nicolae Ciucă, într-o scurtă declarație de presă oferită la Vila Florica, după celebrarea a 148 de ani de la fondarea PNL.

UDMR a cerut respectarea protocolului

În urmă cu câteva zile, UDMR a părăsit ședința la care se discuta formarea Guvernului Ciolacu. Lideri UDMR au precizat că nu vor să iasă de la guvernare, dar nici să cedeze ministere, pentru că ei nu sunt parte a protocolului dintre PNL și PSD, prin care au acceptat să se facă „rocada guvernamentală”. Potrivit surselor Main News, „bătaia” a fost pe Ministerul Dezvoltării, condus la acest moment de Cseke Attila.

„Noi nu suntem parte a acelui acord şi ni s-a spus „trebuie reduse ministerele”. Am spus: „Am înţeles, susţinem şi acest lucru, să se reducă numărul de ministere, inclusiv un minister de la UDMR, Ministerul Sportului, să fie integrat într-un alt minister”. Şi această solicitare a venit în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL declara că PNL nu doreşte să ia de la UDMR Ministerul Dezvoltării, ceea ce este cu atât mai ciudat. Nu ştiu ce se va întâmpla, vom vedea”, declara  Antal Arpad, membru UDMR, potrivit Agerpres

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii